„FNGCIMM a finalizat centralizarea cererilor de înscriere în program ale finanţatorilor, analizarea datelor şi a informaţiilor furnizate referitoare la dimensionarea plafoanelor de garantare solicitate în vederea acordării de garanţii, iar rezultatele obţinute arată că atractivitatea Programului IMM Invest Plus este la cel mai înalt nivel. Pe baza volumului finanţărilor pe care estimează că le vor acorda în 2023, cele 19 de bănci înscrise în programul IMM Invest Plus au solicitat un plafon total de 21.947.017.075 lei, înregistrându-se astfel un grad general de suprasubscriere de 352,67%, raportat la plafonul total aprobat în vederea emiterii de garanţii de către FNGCIMM în cadrul schemei de ajutor de stat IMM Invest Plus, pentru componentele gestionate de către acesta, în valoare de 6.223.044.627 lei”, se arată în comunicatul Fondului, remis miercuri AGERPRES.
Cel mai mare interes l-a suscitat Subprogramul Agro IMM Invest cu un grad de suprasubscriere de 675,14% pentru un plafon aprobat de 150.046.348 lei.
Subprogramul IMM Invest România dispune şi în 2023 de cea mai mare valoare a plafonului alocat, 4.419.053.530 lei, gradul de subscriere înregistrat fiind de 331,13%.
„Cererea este semnificativă şi pentru celelalte subprograme, plafoanele solicitate depăşind semnificativ plafoanele alocate şi aprobate prin Ordinul nr. 938/184/388/47/09.02.2023. Cu un plafon disponibil de 802.377.075 lei, IMM Prod a înregistrat un grad de subscriere de 415,21% iar pentru Garant Construct, componenta destinată susţinerii proiectelor de investiţii pentru IMM-urile şi întreprinderile mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţii gradul de subscriere este de 351,18% pentru un plafon aprobat de 750.567.674 lei”, se menţionează în comunicat.
Componenta Garant Construct destinată susţinerii proiectelor de investiţii de scară mică pentru unităţile administrative – teritoriale, care presupun finanţarea unor activităţi din domeniul construcţiilor, are un grad de subscriere de 330,69% iar plafonul alocat este de 101.000.000 lei.
Instituţiile financiare înscrise in Program sunt: Banca Transilvania, ING Bank, BCR, Unicredit Bank, CEC Bank, Raiffeisen Bank, BRD, Eximbank, OTP Bank, First Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Alpha Bank, Procredit Bank, Patria Bank, Libra Internet Bank, Vista Bank Romania, Garanti Bank, Techventures Bank şi Banca Română pentru Credite şi Investiţii.
Potrivit sursei citate, aplicaţia programului este deschisă, întreprinzătorii se pot înscrie pe www.imminvest.ro pentru a beneficia de facilităţile de finanţare oferite prin Programul IMM Invest Plus, cel mai mare parteneriat public-privat din România.
Bilanţul celor trei ani de implementare 2020-2022 a IMM Invest înregistrează peste 65.000 de garanţii acordate, în valoare de peste 41 miliarde lei, care au susţinut credite de peste 48 miliarde lei. În urma acestei injecţii de capital în economie, peste un milion de locuri de muncă au fost salvate.
În 2022 au accesat Programele IMM Invest respectiv IMM Invest Plus circa 19.000 de antreprenori care au obţinut credite de peste 17 miliarde lei.
Valoarea garanţiilor acordate în anul 2020 reprezintă 28,4% din valoarea tuturor garanţiilor acordate de FNGCIMM în 18 ani activitate desfăşurată în perioada 2002 – 2019. În anul 2020, numărul garanţiilor acordate s-a dublat comparativ cu anul precedent, iar valoric creşterea a fost de 349%, programul IMM INVEST având o contribuţie majoră la această creştere.
IMM Invest România facilitează accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv start-up-urilor, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanţarea altor credite de investiţii sau cheltuieli destinate achiziţiei de părţi sociale şi acţiuni.
Agro IMM Invest este dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv start-up-urilor, din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar. Componenta IMM Prod are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităţilor şi finanţarea investiţiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive.
Componenta Garant Construct are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, susţinerea investiţiilor în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediul implementate de:IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţiilor, inclusiv start-up-uri, precum şi arhitecţi şi birouri individuale de arhitectură, respectiv Unităţi Administrativ Teritoriale (municipii, oraşe, comune).
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!