Anul 2019 a fost un an peste aşteptări pentru Aquaparkul Nymphaea din Oradea, potrivit directorului general al Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea, Liviu Andrica. Cea mai importantă sursă de venituri pentru ADP este Aquaparkul Nymphaea, care în 10 septembrie 2019 a împlinit trei ani de funcţionare.
În anul trecut, complexul de agrement a avut aproape 355.000 de vizitatori, peste 50% dintre aceştia provenind din judeţul Cluj. Recordul de vizitatori a fost înregistrat în luna august, peste 78.000, dar şi în perioada Sărbătorilor de Iarnă, când timp de zece zile, în perioada 25 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020, complexul a funcţionat cu casa închisă.
Vector de imagine
Liviu Andrica susţine că Aquaparkul Nymphaea este primul din ţară şi din Europa, în funcţie de rezultatele financiare. În Europa, doar 6% din aquaparkuri sunt pe profit, Nymphaea aflându-se printre ele, celalalte fiind fiind subvenţionate.
„Anul 2019 a fost un an plin pentru ADP Oradea. Mă refer atât la activităţile pe care le-am desfăşurat, cât şi la rezultatele pe care le-am obţinut. Rezultatele economico – financiare sunt cele mai bune de la înfiinţarea societăţii. La aquapark, faţă de anul trecut, veniturile noastre au crescut cu peste 26%. Profitul pentru aquapark a ajuns în 2019 la 2,5 milioane de euro. Cifra de afaceri este de peste 5 milioane de euro. Ne străduim în fiecare lună să aducem ceva nou, dar în primul rând să îmbunătăţim condiţiile pe care le oferim”, a subliniat directorul general al ADP Oradea.
Vânzarea biletelor online este o activitate importantă în aquapark. „Mai mult de jumătate dintre bilete sunt vândute online, ceea ce înseamnă că am scăzut presiunea pe casierie. Noi nu vindem mai multe locuri în aquapark, decât este capacitatea stabilită. Au fost oameni care s-au întors acasă, venind a doua zi şi bucurându-se de condiţii civilizate pentru a se relaxa”, a precizat Andrica.
Acesta şi-a pigmentat declaraţiile cu un exemplu de bişniţar, care vindea în parcarea aquaparkului bilete la preţ dublu, ca pe vremuri la cinematorgraf. Directorul ADP spune că nu se va mai întâmpla.
Acesta a punctat şi minusurile complexului. Ele sunt legate de alimentaţia publică pe timpul verii, spunând că este greu cu personalul, dar promite că va rezolva şi această problemă.
Planuri
Pe viitor, peste un an şi jumătate, după terminarea perioadei de graţie de cinci ani în care nu se poate modifica proiectul finanţat cu fonduri europene, Liviu Andrica a informat că se doreşte construcţia unui bazin de înot legat de construcţia aquaparkului. „Am observat că sunt mulţi doritori de înot. Pentru ei vom construi acest bazin cu acoperiş retractabil pe timpul verii”, a explicat şeful ADP Oradea.
Alte proiecte legate de aquapark în 2020 se referă la achiziţionarea unui aspirator automat pentru bazine şi a două staţii pentru încărcat maşini electrice. În prezent, capacitatea Aquaparkului Nymphaea este de 1.050 de locuri. „Aquaparkul Nymphaea este un vector de imagine pentru Oradea”, este de părere Liviu Andrica.
Galerie FOTO pe bihon.ro
Sursa: bihon.ro
Trimite articolul
XOradea, orașul de la Nord de comuna urbană Arad…
Pai normal când e ceva făcut cu cap doară nu ce o făcut mai noul europarlamentar la ștrandul Neptun adică nimic e lozinca faina ” O furat da o și facut da nu vedem nimic în afara de asa zisele borduri pt care Lea tras tapa la votaci din Arad.
Jigodii conducatoare ale Aradului,conducători incompetenți trecuți și actuali,mă mir ca nu ați cenzurat apariția acestei știri, ce subliniază (încă odată dacă mai era necesar) nivelul vostru.
gunoi de oras aradu asta . n-a avansat cu nimic in ultimi 10 ani . o mizerie . pleaca toata lumea asa incet . bate vantul pe strada , plin de batrani
-
Stai liniștit ca tot PNL, PSD votează cetățenii urbei. Singurul oraș din vestul tarii în care nu s a schimbat absolut nimic. Plecat de 12 ani din Arad, absolut nimic nu e schimbat.
Autorul articolului confundă veniturile cu profitul. La inceputul relatarii aflăm că încasările au depășit 2,5 milioane lei ca apoi să aflăm că cifra de afaceri a fost peste cinci milioane lei și profitul a ajuns la 2,5 milioane lei. Bravo ziaristului !
-
Atât ai înțeles tu din articol ? Vezi și tu esența , adică faptul că acolo unde e cap , sunt oameni responsabili și cu voință , care au planuri bine puse la punct , sunt ceva realizări nu ca în acest sat de câmpie numit Arad , unde totul e pe dos , începând cu infrastructura ( drumiri sparte și șantiere unde se lucrează în doru’ Lelii și terminând cu calitatea vieții din sat , hai fie comună , că oraș e mult spus… Rămâi la faimosul ștrand Neptun sau , dacă mă iau după nick-name , la BIDI și gândește-te la confuziile făcute de cel ce a scris articolul atunci când te vei bronza la soare în aceste locații…
Pai ne meritam soarta daca avem o populatie de imbecili care tot voteaza PNL Arad, asta e. Vor castiga cel mai probabil si acum si dupa inca 4 ani va fi prea tarziu sa mai recuperezi ceva, dar sper ca urmatoarele alegeri sa nu ma mai prinda in Arad.
Cât ați luat șpagă să faceți reclamă altui oraș ?🤔