Începând cu 4 iulie, se aplică legea prin care li se interzice bugetarilor să solicite contribuabililor dosare cu șină la furnizarea la cerere a serviciilor publice, la concursuri publice sau la proceduri de achiziții publice. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în luna ianuarie.
„Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat, care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, nu pot solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie”, este specificat în actul normativ.
O altă noutate pe care cetățenii trebuie să o cunoască este aceea că autoritățile centrale și locale nu mai au voie să perceapă taxe suplimentare pentru a acoperi costurile de achiziționare a dosarelor cu șină sau a altor obiecte de birotică și papetărie.
„Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat, care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, nu pot percepe taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor sau obiectelor prevăzute (…)”, se arată în document.
Trimite articolul
XAcum sa vezi distractie…
-
da si cu o serie de acte pierdute de vreo fuctionara grabita care va motiva la un moment dat ca nu i s-au adus toate actele cerute.etc
cu sina sau fara dar un dosar era normal sa fie in care sa se puna toate actele originale ale petentului
si cand trimiti o cerere insotita de alte acte doveditoare solicitate cum le trimiti daca nu le pui toate intr-un dosar? asa prinse doar cu o agrafa sau cum?
-
..exista email-ul ,in cazul in care nu ai stiut! Ii mai zice si posta electronica…
-
Si ce fac cei din satele si catunele pierdute prin munti, care nu au nici macar posta originala??
-
Ptr Ben, învață ca telefonia mobila are și alte aplicații ! Vrem sa beneficiem de condițiile di țările dezvoltate din Europa dar ne place sa trăim aproape ca in evul mediu!
-
-
DOSARUL PLIC NU ESTE INTERZIS 🙂
alta dandana
nu mai sunt valabile certificatele de nastere existente /cele vechi/ si trebuie scoase altele noi in caz de schimbare a domiciliului
se pare ca se pot cere si prin primaria unde domiciliaza omul in prezent ca sa nu se mai deplaseze la locul de nastere dar nu stiu in ce conditii
nu stiu daca si cele de casatorie trebuie schimbate Asa ca atentie !