Comunicatul este semnat de Departamentul de Comunicare al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Există pe bună dreptate îngrijorare în rândul celor din mass-media atunci când vine vorba de un articol al Ordonanței Militare nr. 4, asupra căruia s-a oprit chiar la momentul citirii ordonanței și ministrul Vela. Iar faptul că această îngrijorare este tot mai mare, dată fiind situația prin care trece România şi nu numai, o dovedeşte comunicatul făcut public chiar de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Iată care sunt precizările Uniunii pe tema finanțării publicității în presă:
„Reiterăm îngrijorarea pe care ne-a creat-o publicarea, pe Mediafax, a unui text semnat de Adrian Sârbu, cu doar două zile înainte de comunicarea, de către ministrul de Interne, a Ordonanței Militare Nr. 4. Textul era intitulat «Deşteptarea! Până să murim de virus, o să îngropăm România», iar Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a avut, la momentul respectiv, o atitudine fermă față de conținutul (și subtextul) mesajului lui Sârbu, pe care l-am calificat ca fiind «impertinent și cinic, acesta cerând, de fapt, de la Guvern, pe față, bani pentru el, atunci când spune că informațiile trebuie livrate prin instituţiile credibile din media pe care Guvernul are obligaţia să le susţină material, pentru ca orice reacţie incontrolabilă pe social media să poată fi contracarată». Nu intrăm în detaliile comunicatului nostru, el poate fi citi pe site-ul UZPR. Precizăm doar că, în subtextul revendicărilor sale, Adrian Sârbu transmitea și angajamentul că «instituțiiile credibile» pe care Guvernul «are obligaţia să le susţină material» vor contracara «orice reacţie incontrolabilă pe social media». Adică: «Dați-ne nouă banii și promitem că vom contracara orice reacţie incontrolabilă pe social media».
Se pare că „sugestia” lui Adrian Sârbu a atârnat greu în balanța decizională a Guvernului. Pentru că, iată, ministrul de Interne Marcel Vela s-a „autosesizat”. În 29 martie 2020, când acesta a citit la televizor Ordonanța Militară Nr. 4, la un moment dat a spus următoarele: <Totodată, pentru a veni în sprijinul mass-mediei, mesajele de utilitate publică – am prevăzut în articolul 11 că pot fi mediatizate și se vor adăuga ca timp suplimentar spațiului alocat pentru publicitate, intenționând, în acest mod, să nu afectăm veniturile și resursele financiare pe care instituțiile media le realizează în calupurile publicitare aprobate de către CNA> (ideea a fost reiterată la RTV, în emisiunea lui Victor Ciutacu din 31.03.20 20). Numai că, la articolul 11 al Ordonanței nu se vorbea decât despre <transportul maritim și pe căile navigabile interioare>. Ne-am dat seama că ministrul a încurcat articolele, deoarece referirile la mass-media sunt la articolul 9: (1) În perioada în care este instituită starea de urgență, alertele sanitare, comunicatele, textele, materialele fotografice și audio-video cu mesaje de interes public care sprijină măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, guvernamentale și/sau sponsorizate de către operatorii economici publici sau privați, persoane fizice sau organizații neguvernamentale, vor fi mediatizate gratuit și se vor adăuga ca timp suplimentar spațiului alocat pentru publicitate.
(2) Difuzarea categoriilor de mesaje prevăzute la alin. (1) va fi solicitată radiodifuzorilor sau instituțiilor mass-media de către Grupul de comunicare strategică din cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și se vor identifica în momentul difuzării cu mențiunea <Mesaj de utilitate publică.>
Formulările ministrului Marcel Vela sunt extrem de ambigue, dar suficient de explicite ca să înțelegem că guvernul va aloca fonduri către mass-media pentru publicarea mesajelor <de prevenire a răspândirii COVID-19>. În aceste condiții, nu putem să nu facem o asociere între <directivele> lui Adrian Sârbu și textul ordonanței. Problema care se pune (dacă nu cumva s-a pus și s-a și adjudecat) este următoarea: cine din mass-media va primi (sau a primit) banii și după ce criterii? Și de aici alte și alte întrebări, care mai de care mai legitime. În primul rând despre câți bani e vorba? 5 milioane de euro pe lună, cât a „propus” Adrian Sârbu? Apoi: e vorba, exclusiv, de televiziuni? Și, dacă da, de ce acest monopol discriminatoriu? Presa scrisă și radioul nu fac parte din mass-media? Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România are 3.500 de membri, fiecare lucrând efectiv sau având colaborări la nenumărate publicații, posturi de radio sau TV din toată țara. Activitatea lor are vreo relevanță, domnule ministru? Pot fi utili demersului național (dacă de utilitate publică e vorba și nu de vreo înțelegere cu alte determinări)? Adresabilitatea locală și acoperirea mass-media regionale fac vreun sens, în viziunea dumneavoastră, pentru interesul național? Dacă da (și chiar dacă nu) spuneți-o mai clar, nu mai învârtiți cuvintele ca să nu înțeleagă nimeni, nimic. Dacă nu aveți informațiile corespunzătoare, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România vi le poate oferi, furnizându-vă chiar o listă cu principalele publicații, posturi de radio și TV din România și chiar din social-media, cu referințe din partea UZPR. Cei din teritoriu cunosc mult mai bine ce se întâmplă la ei acasă decât poate afla mass-media centrală. Luați-o ca pe o ofertă cinstită și corectă, dacă scopul articolului 9 din Ordonanță este cel declarat.
E posibil ca suspiciunile noastre să fie exagerate sau total lipsite de temei, dar ele sunt provocate de lipsa de transparență a Guvernului privind speța amintită. De aceea, solicităm ministrului de Interne, dl. Marcel Vela, să răspundă avalanșei de „nedumeriri” declanșate de „revendicările” lui Adrian Sârbu, pe de o parte, și ambiguitățile punctului 9 al Ordonanței Militare Nr. 4, pe de altă parte”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!