“Aşa cum a discutat şi ministrul anterior, problema nu este legată doar de numărul de paturi, ci de echipele de medici şi asistente medicale pregătite să trateze corespunzător pacienţii din secţiile de terapie intensivă. Tot astăzi, împreună cu doamna director de la asistenţă medicală, vom reevalua care este situaţia în Bucureşti, pentru că înţeleg că acolo este cea mai mare problemă şi vom vedea dacă putem cumva să redimensionăm şi să regândim secţiile de terapie intensivă”, a spus Mihăilă, la sediul Ministerului Sănătăţii.
Mihăilă a afirmat că pregătirea unui medic durează 11 ani, iar problemele legate de pregătirea personalului vor putea fi rezolvate “doar pe termen mediu şi lung”.
“Durează 11 ani să pregătim un medic cu anii de facultate şi cu cei 5 ani de rezidenţiat, în medie. Este evident că nu avem cum să rezolvăm lucrurile nici de pe o lună pe alta şi nici chiar de pe un an pe altul. Voi încuraja universităţile şi vom avea o întâlnire cu universităţile săptămâna viitoare, dar problemele cu pregătirea personalului vor putea fi rezolvate doar pe termen mediu şi lung. (…) Pentru asta colegii mei au făcut toate eforturile să crească numărul de paturi, să facă locuri la terapiile intensive care erau non-COVID, au modificat deja structurile spitalelor COVID şi non-COVID şi lucrurile sunt un pic mai bine decât erau înainte”, a susţinut ministrul.
Ioana Mihăilă a spus că joi se va întâlni cu secretarul general al ministerului pentru a prelua documentele de la ministrul anterior, apoi va avea întâlniri cu cei doi secretari de stat pentru a prelua din activităţile acestora, evaluarea a ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, iar în a doua parte a zilei va avea o discuţie tehnică cu reprezentanţii Comisiei Europene despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, discuţie pe care a “moştenit-o din mandatul anterior”.
Întrebată dacă a avut o discuţie cu premierul Florin Cîţu, ministrul a răspuns:
“Doar una scurtă la Cotroceni, ieri”.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XDati la o parte doctorii slabi profesionali care sau aciuit in politica si lasati loc competentei profesionale, adevaratii doctori care pleaca in strainatate pe bani grei, ca nu au loc sa profeseze din cauza gunoaielor ordinare din politica. De aceea suntem unde suntem, ca in locul doctorilor decid milionarii, miliardari . si politicienii corupti si slabi profesionali.
A descoperit America ! Bravo !!!
Durează 11 ani să pregătim un medic cu anii de facultate şi cu cei 5 ani de rezidenţiat, în medie. Este evident că nu avem cum să rezolvăm lucrurile nici de pe o lună pe alta şi nici chiar de pe un an pe altul. Voi încuraja universităţile şi vom avea o întâlnire cu universităţile săptămâna viitoare, ……. mai exact cum va incuraja universitatiile ? in ce consta aceste ,, incurajari ,, ? sa fie scosi ,, medici ,, pe banda rulanta , sau cum ? De parca nu se stie ce cadre medicale de nadejde scot unele universitati , ca acea doctorita tampita care ia taiat jugulara unui om la o banala operatie de amigdalita , iar cand omul sa prezentat la control si ia adus la cunostiinta problema , nici dupa ce la consultat nu a fost capabila sa vada crima pe care a facut o !