„După părerea mea este o situație imposibilă ca premierul sa fie urmărit penal. Nu cred că este de dorit ca România sa treacă printr-o criză politică. Avand în vedere acest fapt, îi solicit demisia premierului Victor Ponta. I-am comunicat aceste lucruri într-o discuţie de câteva minute pe care am avut-o cu premierul”, a declarat Iohannis.
Anunțul președintelui a venit la scurt timp după ce acesta a avut o întrevedere cu Victor Ponta.
UPDATE. Victor Ponta: Nu demisionez!
La rândul său, premierul a declarat că nu demisionează și a arătat, pe contul său de Facebook, că doar Parlamentul poate să-l demită.
„Am avut cu preşedintele Iohannis o discuţie instituţională extrem de corectă şi civilizată! Respect poziţia sa publică, dar am fost numit în funcţie de Parlamentul României şi doar Parlamentul poate să mă demită! Cred că respectarea principiilor constituţionale este esenţială pt societatea noastră şi în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului şi a cetăţenilor acestei ţări! Asta ar insemna dictatura şi cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pt noi toţi!”, a scrie Victor Ponta pe Facebook.
Surse oficiale, citate de Mediafax, spun că preşedintele Klaus Iohannis l-a chemat pe Victor Ponta la Palatul Cotroceni pentru a-i cere să demisioneze, în caz contrar intenţionând să îl suspende din funcţie.
„Conform informaţiilor existente la momentul convocării premierului, preşedintele ia în calcul suspendarea prim-ministrului, confor Constituţiei, dacă acesta nu optează pentru varianta demisiei. Decizia va fi luată în urma discuţiei în care explicaţiile premierului vor avea o importanţă”, au precizat surse apropiate situaţiei, citate de Mediafax.
UPDATE1. Iohannis: Ponta mi-a zis ca se va gândi la demisie. Sper să avem un deznodământ săptămâna viitoare.
Președintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul unui interviu acordat unui post de televiziune, că premierul i-a spus, la Cotroceni, că se va gândi la demisie și că speră la un deznodământ în cursul săptămânii viitoare.
“Mi-a spus că se va gândi (n.r. – la solicitarea privind demisia). Se va sfătui, probabil, cu colegi din partid şi va lua, în consecinţă, o decizie. Eu cred şi sper ca decizia să fie demisia”, a declarat Iohannis, conform Mediafax.
Legat de anunțul premierului, conform căruia nu are intenția de a demisiona, președintele a afirmat:
“Aceste declaraţii la cald sau la fierbinte, putem să spunem în această situaţie, trebuie luate cu anumită rezervă. Eu sunt convins că este nevoie de o zi sau două în care lucrurile se decantează, se clarifică şi, sper, în cursul săptămânii viitoare, să avem un deznodământ al acestei etape din criza politică”.
Președintele a mai menționat faptul că evenimentele de vineri nu pot fi ignorate și că acestea vaor avea urmări profunde în politica românească.
Citiți principiile noastre de moderare aici!