București. Monarhul britanic participă, în acest context, la o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi ai corpului diplomatic din România.
„Vă transmit, în numele tuturor românilor, aprecierea şi recunoştinţa noastră pentru implicarea autentică în protejarea şi celebrarea unor valori care ţin de însăşi identitatea naţională – natura, peisajul rural din ţara noastră, dar şi moştenirea culturală bogată”, a transmis şeful statului român.
El a remarcat că vizita monarhului britanic este prima sa călătorie în afara Regatului Unit de la încoronare, semn că legăturile sale cu aceste locuri rămân „la fel de strânse”.
„Bine aţi revenit în România, ţara pentru care aţi dezvoltat o afecţiune aparte! Ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronarea Majestăţii Voastre are loc în ţara noastră. Pentru români, acesta reprezintă un mesaj extrem de important, că legăturile cu aceste locuri rămân la fel de strânse şi după preluarea noilor responsabilităţi”, a spus Iohannis.
Şeful statului a afirmat că localnicii povestesc cum, datorită interesului Regelui Charles al III-lea, „frumuseţea satelor şi a tradiţiilor lor a trecut graniţele”.
„Le-aţi reamintit cât de preţioase sunt tradiţiile, obiceiurile, meşteşugurile moştenite de generaţii şi faptul că acestea nu îşi pierd valoarea în faţa erei vitezei şi a tehnologiei, ci dimpotrivă”, a adăugat Iohannis.
De asemenea, el a apreciat că Fundaţia caritabilă a Regelui Charles al III-lea a deschis posibilitatea de a redescoperi satul românesc şi de a contribui la prezervarea lui prin activităţi de restaurare a clădirilor sau a obiectelor preţioase, prin dezvoltarea agriculturii ecologice, protejarea zonelor montane sau readucerea la viaţă a unor meserii tradiţionale.
„Aţi creat astfel oportunităţi deosebite pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale”, a mai spus şeful statului.
Preşedintele Iohannis a subliniat că activitatea substanţială, valoroasă şi constantă a Regelui Charles al III-lea pentru protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice s-a reflectat şi în România.
„Aţi făcut din protejarea ecosistemului şi din refacerea biodiversităţii unice a ţării noastre o prioritate. Admiraţia Majestăţii Voastre faţă de peisajele mioritice, faţă de fauna sălbatică şi pădurile maiestuoase a alimentat o dorinţă permanentă de a proteja această frumuseţe naturală. Lansarea, în urmă cu un an, la Sibiu, a celui mai mare proiect transfrontalier de reîmpădurire din Europa este doar cel mai recent exemplu”, a afirmat el.
20 de ani
Şeful statului a evidenţiat că anul 2023 este unul foarte important şi pentru relaţia dintre România şi Regatul Unit, celebrându-se 20 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic bilateral. El a amintit că în acest context a fost semnată Declaraţia comună reînnoită, arătând că aceasta deschide calea unei cooperări intensificate între cele două ţări.
„Dimensiunea militară şi de securitate, care reprezintă un pilon esenţial al Parteneriatului Strategic, este cu atât mai relevantă în actualul context geopolitic”, a adăugat Iohannis.
El a subliniat şi rolul special al comunităţii româneşti din Marea Britanie, care numără peste 1,2 milioane de persoane, în dezvoltarea legăturilor româno-britanice.
„Şi pentru a ilustra cât de profunde sunt legăturile dintre noi, legături nu doar afective, ci şi prin prisma rădăcinilor Familiei Regale, îmi vin în minte cuvintele unui sătean care, vorbind despre onoarea de a se fi întâlnit cu Majestatea Voastră, în satul său, a spus că nu a avut nevoie de nicio traducere, atât de puternice sunt aceste legături”, a afirmat Iohannis.
Şeful statului i-a mulţumit Regelui Charles al III-lea că a fost şi este în continuare „un mare prieten al României”.
„Ne uităm cu speranţă spre viitor, convinşi că aceste legături vor deveni tot mai puternice şi că relaţiile dintre statele noastre se vor dezvolta în continuare”, a conchis preşedintele Iohannis.
La evenimentul de la Palatul Cotroceni au fost invitate 300 de persoane, între acestea numărându-se premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, reprezentanţi ai Guvernului, ai Parlamentului, Patriarhul Daniel, fostul preşedinte Emil Constantinescu, primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
Primirea de la Cotroceni este singurul eveniment oficial din programul Regelui Charles al III-lea în România, acesta aflându-se în vizită privată în ţara noastră.
„Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble.
Pe 6 mai, Charles al III-lea a fost încoronat rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi al altor 14 ţări, inclusiv Canada, Australia şi Bahamas, alături de regina consoartă Camilla, în cadrul unei ceremonii la Westminster Abbey, după ce la 10 septembrie anul trecut a fost proclamat rege de către Consiliul de Ascensiune.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XAsta nu se menționează ca acest interes deosebit il are pentru ca strabunica reginei Elisabeta, Claudia Rhedey s-a nascut in jud Mureș?