Președintele Klaus Iohannis a contestat în instanță amenda de 5000 lei de la CNCD pentru afirmațiile referitoare la maghiari. Dosarul a fost depus la Curtea de Apel Bucureşti, iar până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.
PSD a sesizat CNCD după ce Iohannis, în luna mai, i-a acuzat pe social-democrați că „au vrut să dea Ardealul Ungurilor” în complicitate cu Viktor Orban. Declaraţiile șefului statului au fost făcute după ce proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc a trecut tacit prin Camera Deputaţilor.
„Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD).Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?”, a spus președintele.
După scandal, senatorii au respins cu majoritate de voturi proiectul de lege.
Klaus Iohannis a anunţat chiar de când a primit amenda că va cere anularea în faţa judecătorilor.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XPoftim. Cu ce se ocupa prezidentul cand tara-i pe butuci. Asta arata cam cat ii pasa de Romania. Putea sa dea macar aia 5000 Lei dupa ce a luat 640.000 Euro chirie ilegal pentru care exista deja decizie irevocabila https://www.bursa.ro/un-proces-profitabil-pentru-familia-prezidentiala-iohannis-a-pierdut-casa-dar-a-ramas-cu-chiria-pe-14-ani-de-la-raiffeisen-05867130 , vad ca nu se grabeste sa contribuie si el la bugetul statului.
-
sper sa nu gaseasca slugi prin instante si sa-i anuleze amenda ! dupa ce ca escroca doua case(conform hotararii judecatoresti)pe la Sb,mai vrea si sa nu plateasca amenzile!”Fain om” alesara-ti
-
Foarte bine a facut ! a procedat exact asa cum trebuia sa procedeze , dar probabil ca tu esti ungur sau PSD-ist si aceste manevre de culise date peste cap te deranjeaza !!! ce autonomia pwlii mele mai vor ungurii ???? se bucura de mai multe drepturi decat se bucura Romanii in propia lor tara ….asa ca , mars in plm de papagal ! bravo presedintelui ca nu a promulgat aceasta aberanta lege si a contestat o
-
Tâmpit mai poți să fi !
-
Un gunoi și un jeg acest așazis președinte !!!
Săracul de el, este de plâns. Haideți să punem mână de la mână să facem o chetă să-i plătim amenda calicului
Foarte bine a facut ! a procedat exact asa cum trebuia sa procedeze , dar probabil ca tu esti ungur sau PSD-ist si aceste manevre de culise date peste cap te deranjeaza !!! ce autonomia pwlii mele mai vor ungurii ???? se bucura de mai multe drepturi decat se bucura Romanii in propia lor tara ….asa ca , mars in plm de papagal ! bravo presedintelui ca nu a promulgat aceasta aberanta lege si a contestat o
-
Nu merită să te pui cu proștii să le explici , că au mintea odihnită și te domină cu experiența prostiei de care dau dovadă…
-
Bai acefalule, unde e vorba aici de promulgat legi sau autonomie ? Mai citeste o data sau de mai multe ori despre ce-i vorba daca esti imbecil si nu intelegi din prima ca a contestat o amenda nu altceva. Sa dea inapoi banii castigati ilegal apoi sa isi scada amenda de acolo. Ungurii sau PSDistii au falsificat actele caselor pe care le-a pierdut instanta ?
Doamne, Dumnezeule !!!!
Am crezut că Băsescu este ce poate fi mai abomimabil. ( am o experiență personală cu înseamnă recunoștința unui ofițer de marină … acum vreo 40 de ani) pare că m-am înșelat profund.
Să-l ajute Dumnezeu așa precum el se străduie să ajute poporul român.
date dracului