Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea a încântat atât orădenii, cât şi turiştii pe parcursul anului trecut, susţinând concerte simfonice în Sala Enescu – Bartók, în Cetatea Oradea, Basilica romano-catolică ori Piaţa Unirii, sau acompaniind nume de răsunet mondial ca soprana Angela Gheorghiu sau tenorul Andrea Bocelli. Au fost invitaţi pe scena Filarmonicii, la binecunoscutele concerte de joi, artişti precum pianistul Horia Maxim, violoncelistul Octavian Lup, violonistul Bogdan Zvorişteanu sau violoncelistul Răzvan Suma, sub bagheta unor maeştri ca Tiberiu Soare, Ciprian Marinescu, David Crescenzi sau Gianpaolo Mazzoli.

Concertele pop simfonice, simfonic jazz, recitalurile şi concertele educative au făcut parte, de asemenea, atât din programul orchestrei Filarmonicii, cât şi al Corului sau al ansamblurilor camerale, conform Bihon.ro.

Dar puţini ştiu că instrumentiştii orchestrei se chinuie să ţină sus standardele fiecărei apariţii în faţa publicului cu instrumente lipite improvizat, legate cu bandă adezivă sau chiar cu instrumentele proprii. Pentru a afla mai multe detalii din spatele cortinei, am stat de vorbă atât cu membri ai orchestrei, cât şi cu Carmen Rus, managerul Filarmonicii de Stat Oradea.

Am aflat că pentru un instrument de suflat, de exemplu, curăţarea şi centrajul ar trebui făcute cam o dată pe an, revizia costând aproximativ 1000 de euro. Trebuie curăţat lemnul, pentru că pe găurile instrumentului se depune în timp mizerie, lucru care afectează foarte mult intonaţional, dar şi emisia sunetului. Mecanica instrumentului se uzează şi ea foarte repede, trebuie unsă pentru că altfel se blochează clapele şi scoate total alte sunete.

Pentru întreţinerea lui contează foarte mult şi mediul în care este ţinut, diferenţele de temperatură, umezeala, problematice fiind de exemplu concertele în aer liber. Instrumentele sunt destul de vechi, spun membrii orchestrei, la oboi, de exemplu, fiind instrumente cu vechime de 15 ani şi toate prezintă crăpături.

Un oboi a crăpat anul trecut de două ori. La fiecare crăpătură, interiorul tubului se modifică şi toată intonaţia se schimbă, emisia şi articulaţia sunt afectate, tot ce ţine de calitatea sunetului, precizează Oancea Olimpiu Zaharia, Șef de partidă – Oboi. În plus, din cauza sucului gastric din salivă, lemnul se degradează foarte repede. De aceea, o dată la trei – cinci ani instrumentul de sulfat ar trebui schimbat. Oboiul crăpat ar fi trebuit trimis la un atelier, pentru a se închide găurile cu dopuri, iar apoi să se efectueze alte găuri, cu burghie speciale.

În România se găsesc foarte greu ateliere de reparat, mai ales pentru reparaţii mari, dar nici nu există şcoli pentru această meserie. De aceea se apelează la ateliere din străinătate, respectiv Budapesta. Dar pentru că de câţiva ani nu s-au mai trimis instrumentele la reparat, soluţia pentru oboi a fost lipiciul. Din păcate, după o jumătate de an, dacă se schimbă clima, crapă din nou.

Instrumentele de alamă nu sunt atât de tare influenţate de schimbările de temperatură sau umezeală ca cele din lemn, în schimb, faţă de cele cu coarde, instrumentele de suflat, cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai proaste.

Alămurile au şi ele nevoie cam o dată pe an de revizie, ne-a explicat Lorenzo Moroni, Șef partidă – Corn. „Eu sunt angajat aici din ’98. Cam 20 de ani am cântat pe intrumentul meu, care era deja destul de vechi, şi tot aşa, îl duceam la Budapesta pentru reparat şi pentru revizie”, spune Lorenzo Moroni. Acesta a ţinut să precizeze că la alămuri, mai mult decât la alte instrumente, ar fi nevoie de instrumentişti, ei fiind cei mai descoperiţi din toată orchestra. La corn sunt doi, dar ar trebui să fie măcar patru, la trombon sunt doi şi ar trebui măcar trei, trompetiştii ar fi suficienţi, iar tubistul nu are intrument de la Filarmonică, folosind unul primit de la un coleg din Cluj-Napoca.

Tot din Cluj-Napoca, de la Conservator, provine şi un fagot din orchestră, dar şi acela are arcuri căzute şi este lipit cu scoci. Un bass clarinet, vechi de 20 de ani, are în minus patru clape, motiv pentru care nu poate să ia toate notele de pe partitură. Iar harpa filarmonicii orădene e „cea mai proastă harpă din ţară, o tragedie”, pe care artiştii invitaţi refuză să mai cânte. Ea ar reprezenta cea mai urgentă achiziţie necesară.

Instrumente pentru profesonişti

Cele mai vechi instrumente din orchestră sunt din anul 1996. Dacă achiziţiile s-ar fi făcut treptat, nu s-ar fi ajuns în situaţia de acum. La concerte, se închiriază instrumente pe care Filarmonica nu le are. Astăzi, investiţia pentru tot ce ar fi nevoie s-ar ridica la un milion de euro.

Un pian de concert ar costa circa 150.000 de euro – acum se preferă pianele Steinway. Pianul Filarmonicii orădene este un Bösendorfer Imperial, cel mai mare din clasa lui, achiziţionat în 2003 pentru suma de 60.000 de euro, cu ajutor din exterior şi cu un mare discount oferit. A avut o reparaţie generală în urmă cu doi-trei ani, dar marii pianişti, precum Horia Maxim, sunt de părere că ar fi timpul să fie schimbat.

Apoi, un flaut bun ar costa 17-20.000 de euro, un corn ar fi cam 11.000 de euro, un fagot 20-30.000, preţurile nefiind pentru cele mai scumpe variante de instrumente. Este însă foarte importantă calitatea, pentru că nu vorbim de instrumente de serie, pentru începători, ci de cele pentru profesionişti.

De asemenea, cu excepția contrabasiştilor, cordarii orădeni cântă cu instrumentele proprii, acest lucru însemnând, în cazul unora, zeci de mii de euro investiţi din buzunarul propriu.

„Ce trebuie să înţeleagă publicul şi cei de la Consilul Judeţean este că o orchestră simfonică, în ochii celui care vine la Oradea (n.r. invitat), se remarcă prin trei lucruri. În primul rând cât de mare este orchestra. Aici nu stăm prea bine, am avea nevoie cam de încă 20 de posturi. Atunci am putea să zicem că suntem la nivelul oraşului Târgu Mureş, care este mult mai mic decât Oradea. În al doilea rând, parcul de instrumente. Omul se uită la ce instrumente cântă cei din orchestră. Dacă vine un solist, nu îi este totuna pe ce pian cântă. Sunt solişti care spun: «Bine, aveţi un pian Bösendorfer, dar eu nu cânt pe el». Nu prea se mai cântă. Şi atunci nu mai vine. Iar după aceea, se uită la calitatea sălii. Sala asta nu e adecvată pentru o sală de concerte. Acum sperăm că se va construi sala cea nouă şi să vedem dacă ne vom muta sau nu acolo. Dacă vorbim de instrumente, sunt trei mari categorii: cordarii, suflătorii – aici intră şi lemnele şi alămurile, respectiv percuţioniştii. Mai vine pe lângă astea harpa şi pianul. Dat fiind faptul că în ultimii patru-cinci ani, de câte ori am fost solicitaţi am răspuns pozitiv, am ieşit şi în piaţetele din oraş, acest lucru a fost un mare dezavantaj pentru instrumentele de suflat, pentru că s-au stricat mult mai repede, pentru că e vorba de temperatură, umiditate. Instrumentele acestea sunt făcute pentru sală de concerte. Din aceste motive ar trebui să fim susţinuţi şi mai mult, iar o investiţie în instrumentele muzicale este nu doar necesară, ci obligatorie”, a subliniat Nagy Kálmán, concertmaestru al Filarmonicii de Stat Oradea, amintind că instrumentele Filarmonicii sunt instrumente de patrimoniu.

„Ştiam care sunt problemele”

O altă problemă ridicată de orchestră este cea a colaboratorilor. Pentru că sunt minusuri în personalul orchestrei, în fiecare săptămână este nevoie să se apeleze la colaboratori, ceea ce aduce costuri suplimentare, altele decât fondul de salarii. Dacă s-ar angaja oameni, s-ar rezolva pentru mulţi ani această problemă, spune concertmaestrul. Cel mai avantajos ar fi ca aceştia să fie angajaţi după doi-trei ani cu contracte pe perioadă nedeterminată, pentru a oferi oamenilor stabilitate, siguranţă, iar Filarmonica ar avea astfel o orchestră sudată, omogenă.

E de menţionat şi faptul că angajaţii nu mai primesc bani pentru ţinuta de concert, iar problema bolilor profesionale nici măcar nu intră în discuţie.

„Eu, în momentul în care am preluat instituţia am stat de vorbă cu colegii, ştiam care sunt problemele. În ceea ce priveşte accesoriile (corzi, uleiuri pentru trompete, beţe de percuţie etc.), am mai primit bani de la Consiliul Judeţean. Astea însă trec repede şi ai nevoie de ele concert după concert. Le-am acoperit din buget, desigur nu cât ne-am fi dorit, dar am încercat să ne gospodărim în aşa fel încât să ne încadrăm în ceea ce ni s-a aporbat. Din păcate, în ultimi trei ani, pe partea de investiţie nu am primit bani, însă mergând la Consiliul Judeţean şi prezentând situaţia au spus: «Este o sumă considerabilă dar vă îndemnăm să depuneţi un proiect pe RO-HU». A fost mult de muncă, cei e la Consiliu ne-au pus la dispoziţie persoane specializate pe zona aceasta, dar din păcate, nu am obţinut punctajul necesar pentru a ne încadra între proiectele eligibile”, ne-a precizat Carmen Rus, managerul Filarmonicii, mărturisind că este din ce în ce mai greu ca orchestra să se menţină la un anumit nivel, cu instrumente crăpate şi cârpite.

„Dincolo de efortul instrumentiştilor, apare frustrarea. Devenim un oraş din ce în ce mai vizibil, apreciem tot ceea ce s-a făcut în oraş, dar eu consider că n-ai să poţi cere niciodată unei instituţii de cultură să îşi cuantifice importanţa în venituri proprii. Exact aşa cum în Sănătate şi în Educaţie trebuie investit, exact aşa trebuie investit şi în Cultură. În aceste vremuri tulburi, omul are nevoie să se relaxeze, să uite, iar sălile noastre sold-out demonstrează că lumea încă iubeşte şi îşi doreşte concertele Filarmonicii”, punctează managerul.

Soluţia CJ: proiecte

La o simplă căutare pe Google, se poate afla de exemplu că în noiembrie 2024, Filarmonica din Târgu Mureș a primit un pian Steinway Model D, investiţie de 200.000 euro, finanţarea fiind suportată de Consiliul Judeţean. Tot în noiembrie 2024, pentru Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj-Napoca au fost achiziţionate mai multe instrumente muzicale, inclusiv un pian, costul total fiind de 3,2 milioane de lei, din bugetul Consiliului Județean.

Consiliul Judeţean Bihor nu poate să acopere suma de un milion de euro, care ar fi necesară pentru achiziţia de instrumente muzicale, inclusiv un pian, spune Horea Abrudan, vicepreşedinte al CJ Bihor, dar Filarmonica a fost ajutată să depună anul trecut un proiect RO-HU. Intitulat „Cantata Profana”, acesta s-a referit la o colaborare de dezvoltare culturală împreună cu Filarmonica Kodaly din Debreţin pentru un festival care să implice inclusiv achiziţia de instrumente muzicale. Din păcate, proiectul a primit doar 75,5 puncte din 100, neîncadrându-se printre cele eligibile, cele trecât de 80 de puncte fiind pe tema sănătăţii, niciunul pe cultură.

„Alocările bugetare sunt împărţite şi fiind o multitudine de obiective de investiţii, de la drumul Padiş – Ic Ponor, la pasaje, la Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, ar fi bine ca în fiecare an să prindem în buget măcar câte un intrument. Nu știu partea de istorie, dar am discutat cu colegii mei de proiecte să identifice orice fel de finanţare pentru a reuşi. Dacă prindem un proiect care să se muleze pe astfel de achiziţii, vom aplica, dacă nu, vom merge cu paşi mici, profitând de orice oportunitate. Dacă vor fi deschise linii de finanaţare prin Agenția Fondului pentru Mediu, am vrea să cuprindem în proiectele de eficientizare energetică şi clădirea din curtea Filarmonicii. Încercăm şi să identificam soluții pentru a elibera cât mai mult săli în care să se poată repeta”, ne-a precizat Horea Abrudan.

Managerul Carmen Rus spune că până atunci „nu va renunţa şi nu va aştepta”, lucrând deja la o strategie pentru a atrage mediul privat cu putere financiară spre achiziţia de instrumente muzicale pentru Filarmonică.

Sursa: Bihon.ro