Întrebată când vor începe negocierile pentru viitorul Guvern, Lasconi a precizat că va face declaraţii pe acest subiect abia după ce vor fi anunţate rezultatele finale ale numărătorii voturilor.
„Haideţi să aşteptăm, pentru că exit-poll-ul nu ia în considerare diaspora. Şi e foarte important. Am văzut ce a însemnat şi cum s-au dat peste cap toate cifrele. (…) Am discutat deja cu lideri ai partidelor politice din România, în sensul că i-am felicitat de Ziua Naţională, pentru că aşa mi se pare normal şi de bun simţ să fac, în calitate de viitor preşedinte al României şi în calitate de preşedinte de partid. Asta a fost tot”, a arătat Lasconi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USR.
Ea a menţionat că în acest moment nu mai este vorba despre candidaţi şi partide politice, ci despre democraţia din România, despre apartenenţa la Uniunea Europeană şi NATO.
„Acesta este rezultatul pe care politicienii vechi l-au făcut vreme de 35 de ani. Ei şi-au creat sistemul lor, care acum a înfuriat poporul român. Cred că trebuie să facem pe bune o schimbare şi să recreăm elita politică şi să dăm mai mult credit elitei intelectuale şi culturale din ţara asta. Este esenţial să facem lucrul acesta şi să lucrăm cu profesionişti. Îmi doresc să unesc toţi românii. Şi asta voi face. Prin ceea ce am trecut în aceste zile de coşmar pentru tot poporul, mi-am dat seama că suntem într-un moment în care nu mai este vorba despre candidaţi şi partide politice. Este vorba despre democraţia din România, despre a rămâne în Uniunea Europeană şi NATO. Voi fi preşedintele tuturor”, a precizat Lasconi.
Preşedinta USR le-a cerut delegaţilor din secţiile de votare să rămână vigilenţi până se numără toate buletinele de vot.
„A fost o zi complicată pentru noi toţi astăzi. La fel ca în fiecare zi, am fost printre oameni. Astăzi am fost la Câmpulung şi mulţi m-au luat în braţe şi au plâns, spunându-mi că sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în ţară. Sunt foarte speriaţi. După asta am fost şi m-am rugat pentru democraţie, pentru pace şi pentru înţelegere între noi. Noi, uniţi, putem face minuni. Noi, dacă suntem uniţi, roboţii ruşi de pe TikTok nu au cum să ne distrugă democraţia. Asta este cert. Nu au cum să facă lucrul acesta. Noi nu am uitat tancurile lor, atunci când ne-au ocupat ţara şi nu am uitat câtă suferinţă au adus. Înţeleg ce se întâmplă în societate. Înţeleg supărările, înţeleg frustrările. Şi tocmai de aceea mă aflu acum aici”, a mai spus lidera USR.
Apel să valideze rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale
„Aş vrea să fac apel la judecătorii Curţii Constituţionale, pentru că e o tensiune foarte mare printre oameni. Oamenii sunt speriaţi. Să valideze primul tur şi să terminăm odată cu această numărătoare şi renumărătoare. Sper să nu fie nevoie să mai renumărăm şi voturile de la parlamentare”, a spus Lasconi.
„Voi apăra independenţa ţării noastre faţă de Rusia. Doar uniţi şi doar înţelegându-ne şi ascultându-ne putem să facem lucruri minunate împreună. Rusia nu a făcut niciodată nimic bun pentru România în decursul istoriei. Nu o va face nici acum şi nici în viitor. Singurii care pot face lucruri excepţionale sunt românii, doar dacă suntem uniţi. Dumnezeu ne vede toate acţiunile. Sunt absolut sigură că în cele din urmă adevărul, legea vor triumfa. Dumnezeu să binecuvânteze România! La mulţi ani încă o dată tuturor românilor”, a adăugat liderul USR.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!