Proiectul de lege modifică şi completează Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Iniţiativa vizează organizarea la nivel naţional a activităţii tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar şi măsurile privind reintroducerea alimentelor în circuitul economic, distribuirea alimentelor către persoanele defavorizate şi conectarea producătorilor locali cu distribuitorii şi comercianţii din România, potrivit raportului comisiei de specialitate.
„Sunt prevăzute măsuri pentru magazine, restaurante, cantine, autorităţi, de reducere a risipei alimentare, cel puţin două măsuri implementate înainte să ajungă alimentele la groapa de gunoi, printre care să reducă preţul alimentelor înainte de expirare, să doneze alimentele, să le dea pentru a fi folosite pentru mâncarea animalelor, să fie folosite la compost etc. ONG-urile vor putea prelua mai uşor alimentele greu perisabile. Va exista o platformă digitală creată de Ministerul Agriculturii unde operatorii economici vor raporta date cu privire la risipa alimentară”, a precizat deputata USR Diana Buzoianu, coiniţiatoare a proiectului.
Proiectul prevede măsuri pentru direcţionarea produselor de origine animală devenite improprii consumului uman către utilizatori înregistraţi în vederea utilizării de material categoria 3 pentru hrana animalelor din adăposturi, precum şi măsuri pentru direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal în vederea valorificării lor prin transformare în compost sau biogaz.
De asemenea, actul normativ stabileşte că, înainte de a dispune neutralizarea deşeurilor generate, este obligatorie implementarea a cel puţin două acţiuni de prevenire a risipei alimentare.
Potrivit celor adoptate, operatorii economici implementează măsuri de informare şi responsabilizare pentru salariaţi pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia şi comercializarea alimentelor, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare.
Operatorii economici informează consumatorii despre obiceiurile de consum responsabile. Aceştia nu pot declara în mod deliberat ca fiind improprii produsele agroalimentare nevândute şi încă bune pentru consum, fără a aduce atingere regulilor privind siguranţa alimentelor.
De asemenea, conform celor adoptate, „transferul cu titlu gratuit al alimentelor se face către operatorii receptori sau consumatorii finali, acestora fiindu-le interzisă comercializarea alimentelor către alţi operatori din sectorul alimentar sau consumatorului final”.
Sancţiunile în cazul nerespectării acestor prevederi sunt amendă de la 10.000 de lei la 20.000 de lei, mai prevede proiectul.
Trimite articolul
XEra si cazul!