Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor de la Parchetul Capitalei, după ce în locuinţa membrilor galeriei Rapid implicaţi în acest caz au fost găsite arme letale.
Alţi 12 ultraşi, reţinuţi joi, au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi distrugere.
În dosar este cercetat în libertate şi preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, acesta fiind audiat joi, timp de mai multe ore.
“În fapt, s-a reţinut că în cursul anului 2023 pe raza municipiului Bucureşti s-a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat mai multe persoane şi care avea drept scop introducerea şi folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal, în timpul desfăşurării meciurilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice prin violenţe asupra bunurilor şi distrugerea suprafeţei de joc prin folosirea de materialele pirotehnice, producându-se degradarea gazonului prin explozia materialelor pirotehnice, punând în pericol integritatea fizică a altor persoane (copii de mingi, stewarzi, jucători de fotbal, pompieri, reporteri)”, au precizat anchetatorii.
Procurorii au găsit materiale pirotehnice, arme de foc letale şi arme albe la locuinţele membrilor galeriei Rapidului, în urma percheziţiilor efectuate joi în 19 locaţii din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova şi Iaşi.
Potrivit datelor din anchetă, pe 29 octombrie 2023, jandarmii au efectuat un control în zona Peluza nord a Stadionului Giuleşti, secţiunea 119 – 120, unde au găsit într-un grup sanitar destinat bărbaţilor patru saci ce conţineau 371 de articole pirotehnice – petarde, fumigene, torţe, combinezoane de culoare neagră şi măşti din plastic.
Materialele pirotehnice erau ascunse într-un spaţiu din grupul sanitar, mascat de o uşă în peretele acoperit cu faianţă.
Sursa: AGERPRES
Citește și:
16 membri ai galeriei Rapidului, reţinuţi de procurori. Daniel Niculae a fost lăsat în libertate
Arme de foc letale, găsite la membrii galeriei Rapidului. Daniel Niculae are calitatea de suspect
Trimite articolul
XCe ai facut mai fasole mai?liviuu,boiulee!esti un om aiurea.un nimic.esti 0-barat!e fain la parnaie?