Precizările sunt transmise în contextul deciziilor autorităţilor austriece de a impune restricţii la intrarea pe teritoriul Republicii Austria pentru cetăţenii provenind din România şi alte state.
MAE arată, într-un comunicat transmis AGERPRES, că de marţi au fost întreprinse, în regim de urgenţă, demersuri la nivel de ministru al Afacerilor Externe pe lângă omologul austriac – ministrul federal pentru Europa, integrare şi Afaceri Externe, Alexander Schallenberg, la nivel de secretar de stat pentru afaceri europene în MAE român pe lângă omologul austriac – ministrul federal austriac pentru UE şi Constituţie, Karoline Edtstadler, cât şi prin intermediul Ambasadei României la Viena şi Ambasadei Austriei la Bucureşti, pentru a solicita decalarea datei de implementare a acestei măsuri, faţă de intenţia iniţială de aplicare imediat după momentul anunţului, precum şi pentru clarificarea modului de implementare a acestor măsuri.
Totodată, partea română a subliniat că “această măsură trebuie să afecteze cât mai puţin contactele directe dintre cele două state, mediul de afaceri şi turismul, ţinând cont şi de proximitatea geografică, dinamica relaţiilor bilaterale, inclusiv în domeniul economic, precum şi de faptul că Austria reprezintă un stat important de tranzit pentru cetăţenii şi transportatorii români”.
Partea română a evidenţiat, de asemenea, că Austria este în prezent pe lista statelor exceptate de la măsura de carantină, fiind, totodată, una dintre destinaţiile pentru care a fost permisă reluarea zborurilor.
Ca urmare a acestor demersuri, partea austriacă a comunicat miercuri că, începând de joi, toţi cetăţenii care călătoresc din România cu destinaţie finală Austria vor putea intra în această ţară doar dacă prezintă un certificat (în limba engleză sau germană) de test negativ pentru infecţia cu COVID-19 (PCR, RT), efectuat în ultimele patru zile, anterior intrării în Austria.
În absenţa acestui certificat, cetăţenii care călătoresc din România cu destinaţie finală Austria vor trebui să intre în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile. În cazul în care nu este respectată măsura autoizolării, amenda poate ajunge până la 1.450 de euro. De asemenea, au informat că va exista posibilitatea ca această categorie de cetăţeni să fie testată la intrarea în Austria, în cazul unui test negativ nefiind necesară măsura autoizolării.
Partea austriacă a precizat că măsura anunţată are caracter temporar, aceasta urmând a fi revizuită în funcţie de evoluţiile epidemiologice.
Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autorităţile austriece şi va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea austriacă.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XNu toți au CCR-ul românesc și psdul de vrei 30 de ani la conducere, indiferent de cine guverna! La noi dacă nu au fost mulți morți în plină pandemie, când erau restricțiile, psdului i-a trebuit acum subiect de campanie ! Si are !