Mai mult de jumatate dintre romani traiesc cu un salariu sub 1.500 de lei brut
Reactualizat la:
<p>Aproximativ 2,58 milioane de salariati, respectiv 62% din total au inregistrat venituri mai mici de 1.500 lei in luna octombrie 2010,in conditiile in care salariul mediu a fost de 1.721 lei. Cresterea in 2010 a ponderii celor cu salarii mici se datoreaza in mare masura reducerii salariilor bugetarilor.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
ARAD. Revenit între buturile echipei UTA după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon o perioadă lungă de timp, portarul Dejan Iliev a primit vestea convocării la reprezentativa ţărăă sale chiar înaintea meciului de la Buzău.
Evenimente
Luna martie 2025 aduce pe scena Filarmonicii Arad invitați din România, Ungaria și Spania, dar și o serie de tinere talente de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”.
Local
227 de persoane s-au prezentat la spital, iar în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate de către medicii de medicină de urgență, 123 au necesitat internare.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Pe o vreme potrivnică, cu ploaie rece şi vânt puternic, pe stadionul „Iolanda Balaș-Soter” din Bucureşti a avut loc Campionatul Național de iarnă la aruncări lungi.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad continuă acțiunile de revitalizare a spațiilor verzi prin plantarea de arbori în mai multe zone din oraș.
Mapamond
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este „cea mai bună contribuție” pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald Trump și Volodimir Zelenski în Biroul Oval, relatează AFP.
ARADON opinii
Echipa fanion a Aradului, UTA, a ajuns în „Cartea Recordurilor”. Din păcate, în sens negativ. Exclusiv din vina antrenorului Mircea Rednic. Cel care (cam) trăieşte din amintiri. Vremurile în care câştiga campionate sunt apuse, iar acel loc 7 ocupat cu UTA la finele sezonului trecut nu poate intra la categoria performanţă, chiar dacă „Strâmbu” nu scapă nici o ocazie să-l ridice în slăvi.
3
România
Românii de pretutindeni pot cumpăra, în premieră, titluri de stat TEZAUR prin Ghișeul.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!