„Amendandamentul PNL susţinut de familiile din România, de peste 4.5 milioane de copii a ttrecut. Le mulţumeszc tuturor celor care au votat pentru . Este Victoria societăţii româneşti care a pus presiune pe parlamentarii guvernării care nu au ascultat unii dintre ei de ordinele lui Dragnea. Nu este majorarea nici a lui Dragnea, nici a PSD. Este amendamentul PNL şi victoria românilor. Amendamentul prevede creşterea alocaţiilor de la 84 de lei la 150 de lei pentru copiii care au vârsta de 2 şi 18 ani, iar pentru copiii care au vârsta de o lună şi doi ani vor primi de la 200 de lei la 300 de lei alocaţie majorată”, a declarat Robert Sighiartău, după votul din plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Parlamentarii au votat amendamentul cu 123 de voturi pentru şi 119 voturi împotrivă.
Prevederea PNL adoptată de Parlament prevede suplimentarea bugetului Ministerului Muncii cu 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiilor copiilor.
„Se propune suplimentarea sumelor prevăzute în Anexa 3/20.01 Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale Titlul 57/ Titlul Asistenţă Socială cu suma de 2.130.528 mii lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copiii, începând de la data de 1 martie 2019”, prevede amendamentul PNL, adoptat de Camerele reunite ale Parlamentului.
Plenul reunit a adoptat bugetul Ministerului Muncii, cu amendamentul admis. Aleşii votează pe anexe proiectul de buget de stat, urmând ca vineri să fie dat vot final pe întregul proiect.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!