Mesajul vine la o zi după ce grupul italian a anunţat, într-un document oficial, că se va retrage din România de anul viitor, scrie ZF.
În document nu se precizează clar la ce active va renunţa, Enel fiind unul dintre cei mai puternici investitori şi în producţia de energie verde.
La finalul lunii trecute, presa elenă scria că în acest moment, Compania Publică de Electricitate a Greciei – PPC, cu o valoare de piaţă de 2,33 mld. euro, ar vrea să cumpere 70% din operaţiunile Enel din România, într-o tranzacţie de 1,3 miliarde de euro.
Enel, compania care este operatorul reţelei de distribuţie a energiei din Muntenia Sud (Bucureşti), Banat şi Dobroegea şi care are un portofoliu de clienţi de 3 milioane de puncte de alimentare, a terminat primul semestru cu o pierdere de 115 mil. euro, faţă de un câştig de 45 mil. euro, strict pe zona de vânzare a energiei.
Pe partea de distribuţie, acolo unde chiar reţeaua administrată are costuri proprii pentru energia consumată, pierderile italienilor au ajuns la 50 mil. euro de la un profit de 60 mil. euro în prima jumătate a anului trecut.
Rezultatele slabe vin în contextul în care la jumătatea anului grupul a anunţat foarte clar că va accelera repoziţionarea în pieţele cheie, vânzarea de active făcându-se cu pedala de acceleraţie la podea.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
Xau mers pe pierdere ? serios? dupa ce au jecmanit atata timp milioane de romani ? au supraevaluat pretul pentru omul de rand si nu numai ? afara cu hotii din tara asta …, huuuuu…. .
-
Chiar asa, ne-au jecmanit cat le-a incaput,ca nu se mai satura si mai fac si mofturi! Dar sa plece ,invartindu-se,ca le scot, pana si urmele pasilor ,cu lopata! huoooo…
-
In asa zisa pierdere, intra si mita data min.Popescu, care fiind foarte mare a micsorat substantial profitul companiei…..ca zevzecul asta trebuie sa-i dea si neamtului si sa-i ramana si lui pentru inca 4 generatii!DNA….dormi?!
Mesajul ar trebui sa fie : am venit, am furat, am plecat si v-am pupat !
” Enel fiind unul dintre cei mai puternici investitori şi în producţia de energie verde”
Printre putinele dati cand rad cu lacrimi la o stire enel.
Compania pacii care nu e in stare sa isi monteze nici macar contoare inteligente, nu cele de prosumator.
Mai are rost sa mentionam ca o parte din banii i-au facut din instalatiile verzi din banii statului si oamenilor ?
Energia aia care este produsa in exces de panouri solare, pe care nu primesti bani, ei primesc banii.
Pentru cei ce nu stiu “a terminat primul semestru cu o pierdere de 115 mil” se traduce in pierdere din profit progonozat.
In traducere estimarea lor de profit nu a fost atinsa si parazitii de investiotori nu sunt fericiti.
MESAJ CLIENȚI CĂTRE ENEL
ENELUL nostru, care ești, in ceruri
Sfințească-se Amperajul tău
Fie împărăția ta,facă-se Regularizarea ta
Precum e in cer ,așa și -n dormitor
Energia noastră cea pe care ne-ai luat-o
Da-ne-o noua, astăzi înapoi
Și pleacă cit mai repede, de la noi
Dar nu ,înainte de a-ne ierta consumul nostru
Și nu ne mai duce pe noi,in patima consumului
Ca ,a ta a fost Hidrocentrala ,Termocentrala și Puterea
In numele Consumatorului -AMIN-
MOTTO: TRASNIT-AR FIRELE TOATE
ȘI FOCUL SA LE ARDĂ
ȘI PLECAȚI, PLECAȚI …O DATA
Jaf la drumul mare este frumos spus .