„Ziua Naţională Constantin Brâncuşi este un omagiu adus talentului de excepţie al unui român care prin măiestria dălţii sale a influenţat radical sculptura mondială. Astăzi, după aproape un secol şi jumătate de la naşterea sa, operele lui Constantin Brâncuşi sunt expuse în marile muzee ale lumii, devenind adevărate locuri de pelerinaj pentru iubitorii de artă, confirmând valoarea inestimabilă a creaţiei sale”, se arată în mesajul adresat de premier.
Conform acestuia, chiar dacă vremurile în care a trăit l-au ţinut departe de ţară, sufletul i-a rămas puternic înrădăcinat în meleagurile pe care s-a născut. Geniu prin creaţia sa, Constantin Brâncuşi a trăit cu modestia şi simplitatea caracteristice ţăranului român. Natura, spiritualitatea şi folclorul românesc i-au fost muze şi a făcut din atelierul său parizian un mic colţ de Românie rurală.
„Toate acestea sunt un model demn de urmat şi acum: să nu uităm niciodată de unde am plecat, să nu uităm niciodată cine suntem şi, mai ales, să ne iubim întotdeauna ţara. Constantin Brâncuşi s-a stins cu regretul că va fi departe de ţară şi în eternitate. Şi, pentru a-l parafraza pe însuşi marele nostru sculptor, care spunea că <niciodată nu vom fi îndeajuns de recunoscători faţă de tot ceea ce ne-a dat pământul>, nimic nu poate fi îndeajuns pentru a-i mulţumi pentru arta sa şi pentru cât de mult a iubit România”, a transmis Nicolae Ciucă.
Acesta susţine că trebuie întregită recunoaşterea internaţională a operelor sale prin continuarea susţinută a demersurilor pentru includerea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu în Patrimoniul Mondial UNESCO.
De asemenea, şeful Guvernului salută iniţiativele care oferă publicului posibilitatea să cunoască mai bine operele brâncuşiene, cum este proiectul celei mai mari expoziţii Brâncuşi, care va fi organizată în România, în cadrul evenimentelor culturale ce vor avea loc anul viitor la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.
SURSA: MEDIAFAX
Citește și:
Trimite articolul
XHai mai dăte dreacu, cu pelerinaju tău și arta .
Arta și artiștii din manele unde-i pelerinăm?
Răspunde tu la asta, dacă ești așa deștept.
-
La mwmata in fica!
Păi, dacă acest geniu, Brâncuși, ar fi rămas în țară, ar fi pirogravat toată viața farfurii la o cooperativă meșteșugărească de prin Târgu Jiu, unde îl avea șef pe un oarecare Vanghelie. Trebuia să se bage și în pcr, să devină și turnător la secu, ca să poată subzista. Cunosc întreaga viață a acestui mare Om și mare spirit universal, ca să cred trompetele tuturor acestor impostori ai nației.