Ministerul Transporturilor a propus, prin intermediul unui proiect de ordonanță, noi tarife pentru rovinietă. Noutatea ar fi reprezentată de existența unui tarif de utilizare a drumurilor naționale pentru o zi, pentru 10 zile și pentru 60 de zile. Suplimentar, vor fi păstrate perioadele de valabilitate de 30 de zile și 12 luni. În prezent, cea mai mică durată pentru care poate fi achiziționată rovinieta este de o săptămână, existând și valabilități de 30 de zile, 90 de zile și 12 luni.
Noile prețuri vor fi calculate în funcție de valoarea rovinietei pentru 12 luni, care rămâne neschimbată pentru toate categoriile de vehicule. De exemplu, pentru un autoturism, aceasta rămâne la valoarea de 28 de euro; pentru un vehicul de marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mică de 3,5 tone, la 96 de euro; pentru un autocar, la 560 de euro; iar pentru transport marfă la o masă mai mare de 12 tone, la 1.210 euro.
„Pentru tipurile de vehicule prevăzute la lit. A-B (autoturisme și vehicule de transport marfă cu MTMA de sub 3,5 tone – n.r.) din anexa nr. 1: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile, 12 luni. Tariful de utilizare cu valabilitate de o zi nu depăşeşte 9% din tariful pentru 12 luni, tariful de utilizare cu valabilitate de 10 zile nu depăşeşte 12% din tariful de utilizare pentru 12 luni, tariful de utilizare cu valabilitate de 30 de zile nu depăşeşte 19% din tariful de utilizare pentru 12 luni, iar tariful de utilizare cu valabilitate de 60 de zile nu depăşeşte 30% din tariful de utilizare pentru 12 luni.”
b) pentru tipurile de vehicule prevăzute la lit. C-H (toate celelalte – n.r.) din anexa nr. 1: o zi, 7 zile, 30 de zile si 12 luni. Tariful de utilizare zilnic nu depăşeşte 2% din tariful pentru 12 luni, tariful de utilizare pe 7 zile nu depăşeşte 5% din tariful de utilizare pentru 12 luni, tariful de utilizare pe 30 de zile nu depăşeşte 10% din tariful de utilizare pentru 12 luni”, se arată în proiectul de hotărâre.
Cât ar urma să coste, mai exact, rovinieta
Anexa proiectului de ordonanță prevede tarifele exacte pentru fiecare categorie de rovinietă. Astfel, sunt propuse următoarele valori, în euro:
Autoturisme
- 1 zi 2.5;
- 10 zile 3.3;
- 30 de zile 5.3;
- 60 de zile 8.4;
- 12 luni 28.0.
Vehicul de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone
- 1 zi 8.6;
- 10 zile 11.5;
- 30 de zile 18.2;
- 60 de zile 28.8;
- 12 luni 96.0.
Vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone
- 1 zi 4.0;
- 7 zile 16.0;
- 30 de zile 32.0;
- 12 luni 320.0;
Vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică decât 12,0 tone
- 1 zi 7.0;
- 7 zile 28.0;
- 30 de zile 56.0;
- 12 luni 560.0;
Vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv)
- 1 zi 9.0;
- 7 zile 36.0;
- 30 de zile 72.0;
- 12 luni 720.0.
Vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv)
- 1 zi 11.0;
- 7 zile 55.0;
- 30 de zile 121.0;
- 12 luni 1210.0.
Vehicul de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto)
- 1 zi 4.0;
- 7 zile 16.0;
- 30 de zile 32.0;
- 12 luni 320.0.
Vehicul de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto)
- 1 zi 7.0;
- 7 zile 28.0;
- 30 de zile 56.0;
- 12 luni 560.0.
Proiectul de ordonanță a fost redactat în primele zile ale anului și publicat spre consultare publică pe site-ul Ministerului Transporturilor pe 5 ianuarie. Potrivit preambulului acesteia, modificările sunt impuse de o directivă europeană din 2022, iar țara noastră ar avea termen data de 25 martie 2024 pentru a se conforma noilor rigori în privința rovinietelor. Ordonanța prevede și câteva noi excepții de la plata rovinietei, de exemplu pentru ambulanțe, dar și o măsură prin care persoanele cu handicap sau însoțitorii acestora își pot deconta costul rovinetei din sume prevăzute în bugetul de stat.
După publicarea ordonanței în Monitorul Oficial, ministerul va avea un termen de 45 de zile pentru a elabora și metodologia aferentă implementării noilor prevederi.
Sursa: TION.RO
Citiți principiile noastre de moderare aici!