“Voi face această propunere Centrului Naţional al Cinematografiei, dar şi Studioului VIDEO ART, o instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii, urmând să analizăm cea mai eficientă modalitate prin care filmele documentare şi creatorii să primească sprijinul necesar”, precizează ministrul, într-o declaraţie de presă.
El subliniază că documentarele sunt “mărturii ale societăţii noastre şi au menirea de a transcende vremurile”.
“În contextul social actual, sprijinirea creatorilor de filme documentare este o necesitate, astfel ca viitoarele generaţii să nu uite şi să aibă o perspectivă asupra realităţilor noastre. Dubla nominalizare la Premiile Oscar a filmului “Colectiv” ne arată că valoarea producţiilor româneşti este universală. În acelaşi timp, nominalizarea coproducţiei internaţionale “Quo Vadis, Aida”, la cel mai bun film străin, o coproducţie în care România a participat prin sprijinul acordat de CNC, ne arată că producătorii români încep să aibă un cuvânt de spus în cinematografia mondială, iar relaţiile pe care aceştia le construiesc nu pot decât să aibă un rol benefic pentru cultura românească. Ministerul Culturii trebuie să fie în continuare alături de creatori, nu doar prin vorbe, ci şi prin măsuri care să servească întregului sector”, arată Bogdan Gheorghiu.
SURSA: AGERPRES
Citește și:
Citiți principiile noastre de moderare aici!