Ministerul Justiţiei, condus de Cătălin Predoiu (PNL), a propus spre dezbatere publică un proiect de hotărâre de guvern care prevede acordarea de despăgubiri magistraţilor „care au suferit unele prejudicii în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea”.
Proiectul lui Cătălin Predoiu vizează plăţi de la buget pentru toţi procurorii şi judecătorii din România şi se referă la situaţii în care viaţa, integritatea corporală, sănătatea ori bunurile acestora le sunt afectate în timpul serviciului.
Iniţiativa stipulează următoarele plăţi din bani publici:
- asistenţă medicală profilactică, curativă şi recuperatorie efectuată în unităţi sanitare publice sau private din ţară
- cazare şi masă pe perioada spitalizării în unitatea sanitară publică sau privată din ţară în care se acordă asistenţa medicală profilactică, curativă şi recuperatorie
- medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive;
- transport dus-întors până la/de la unitatea sanitară publică sau privată din ţară în care se acordă asistenţa medicală profilactică, curativă şi recuperatorie, atât pentru judecătorul sau procurorul care a suferit o afectare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cât şi pentru un însoţitor al acestuia
- despăgubiri care să acopere toate cheltuielile legate de situaţiile prevăzute şi realizate în unităţi sanitare din străinătate
- judecătorii şi procurorii au dreptul şi la acordarea unei compensaţii, acordată integral, o singură dată, fără a afecta alte drepturi, indemnizaţii sau despăgubiri la care este îndreptăţit judecătorul sau procurorul. Cuantumul compensaţiei se stabileşte în limita a a 15.000 de euro, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, de urmările fizice şi psihologice ale faptei şi împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită
- În cazul pierderii totale sau parţiale a capacităţii de muncă, despăgubirile acoperă diferenţa dintre veniturile brute cuvenite judecătorului sau procurorului, în cazul în care capacitatea de muncă nu era redusă, şi veniturile brute obţinute ca urmare a scăderii capacităţii de muncă, dacă afectarea capacităţii de muncă a judecătorului sau procurorului s-a produs în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea
- În cazul pierderii temporare a capacităţii de muncă, despăgubirile se acordă până la redobândirea capacităţii de muncă
- În situaţia producerii decesului judecătorului sau procurorului, se acordă o despăgubire în sumă egală cu indemnizaţia brută de care magistratul a beneficiat în ultima lună de dinaintea producerii evenimentului înmulţită cu numărul de luni în care ar fi beneficiat de această indemnizaţie, de la data decesului până la pensionare, dar nu mai mică de 50000 de euro, calculată în lei la cursul stabilit de Banca Naţională a României, la data plăţii (Au dreptul de a obţine despăgubirea soţul/soţia magistratului decedat, şi copiii magistratului, inclusiv cei concepuţi dar încă nenăscuţi, sau, în lipsa acestora, părinţii magistratului, precum şi orice altă persoană care se afla, la data decesului magistratului, în întreţinerea legală a acestuia)
Proiectul propus de ministerul Justiţiei, condus de Cătălin Predoiu, a fost pus în dezbatere publică pe 5 mai 2022, data încheierii consultării publice fiind de 4 iunie 2022.
Proiect Hg Despagubiri Magi… by Mediafax.ro
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XLa ce renume si-au facut unii din ei prin unele sentinte date chiar merita ,nu ??!!! De parca pensiile speciale nu le ajungeau . Bani pentru pensionarii tarii nu exista, ei sa mai ,,rabde ,, !
Legile Justitiei Reloaded varianta 2022
Dar când greșesc magistrații,ei de ce nu plătesc?
-
Mare gunoi, mare nemernic!
-
De ce e gunoi? fiindca intreaba ceva foarte firesc? De cand intr-o democratie trebuie sa existe aceasta casta privilegiata care da multe hotarari judecatoresti care incalca drepturi si pentru care statul roman plateste in urma condamnarilor de la CEDO,pe asemenea hotarari?
jenantul asta de predoiu, le-a mai dat si anul trecut niste drepturi colosale? ce obligatii are pelticul,pe banii nostri, ai tuturor?
-
Un antiroman se vor despagubiri in euro in timp ce romania are moneda leul….e motiv serios de demisie pt hotul asta prins cu plagiat!
Asta-i nebun ….!
De ce nu propune si impozitul progresiv?
daca sunt bani pt nemernici , inseamna ca suntem o tara bogata.