Printre principalele schimbări se numără ajustări ale regimului fiscal pentru anumite categorii de venituri, modificări privind taxele și impozitele locale, dar și noi măsuri destinate sprijinirii economiei în contextul actual. Detaliile acestora sunt esențiale pentru contribuabili și instituțiile financiare, având un impact direct asupra administrării fiscale și a politicii fiscale interne.
Articolul a fost realizat de Renate Popescu – președinte CECCAR filiala Bihor, membră în grupul de lectori la nivel național implicați în pregătirea membrilor CECCAR în domeniul fiscal, contabilitate și expertiză contabilă, spălarea banilor, membră în grupuri de lucru în domeniul fiscal din cadrul CECCAR la nivel național.
Principalele modificări normative sunt:
- Impozitul pe dividende se majorează de la 8% la 10% pentru dividendele distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2025. Important de reținut este faptul că veniturile din dividende plătite în baza situațiilor financiare interimare, impozitate cu procentul de 8%, nu vor fi impozitate cu cota majorată, în situația în care acestea sunt distribuite în anul 2024.
- Plafonul veniturilor la microîntreprinderi va scădea de la 500.000 de euro la 250.000 de euro de la 1 ianuarie 2025, respectiv 100.000 de euro începând cu 1 ianuarie 2026. Pentru anul 2025 se analizează situația veniturilor de la data de 31 decembrie 2024, iar 1 euro este 4,9741 lei, iar plafonul în lei reprezintă 1.243.525 de lei. Tot referitor la microîntreprinderi, a fost eliminată condiția referitoare la veniturile din consultanță și/sau management să fie de maxim 20% din veniturile totale.
- Se abrogă scutirea la impozitul pe venitul din salarii și reducerea CAS cu 4,75% pentru salariații care creează programe de calculator pentru salariații ce desfășoară activitate în construcții, pentru salariații ce desfășoară activități în sectorul agricol și în industria alimentară.
- De la 1 ianuarie 2025 se introduce impozitul pe construcții, care se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior (din baza impozabilă se scade valoarea clădirilor pentru care se datorează impozit pe clădiri).
- Salariații încadrați cu normă întreagă, unde își au funcția de bază, sunt scutiți de impozit pe venit și nu se cuprinde în baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii (CAS, CASS și CAM) suma de 300 de lei, dacă sunt încadrați cu salariul minim brut (4.050 de lei) iar venitul brut relizat lunar nu depășește suma de 4.300 de lei. În acest plafon de 4.300 de lei nu se cuprind bonurile de masă sau voucherele de vacanță.
- A fost abrogat OUG 93/2023 care stabilea salariul minim de bază pentru sectorul construcții și sectorul agroalimentar. Salariul minim pentru sectorul construcții este, începând cu 1 ianuarie 2025, în valoare de 4.582 de lei (rămâne la aceeași valoare stabilită prin OUG 93/2023). În sectorul agroalimentar, salariul minim este, începând cu 1 ianuarie 2025, în valoare de 4.050 de lei.
Salariul minim brut pe țară garantat în plată este de 4.050 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, conform HG 1506/28.11.2024:
- Această nouă valoare a salariului minim determină, printre altele, noi plafoane de calcul pentru CAS și CASS datorate de către persoanele fizice care desfășoară activități independente
- Va fi majorată corespunzător și contribuția la fondul de handicap datorată de firmele private și entitățile publice cu peste 50 de angajați, dacă nu respectă obligația de a angaja persoane cu dizabilități
Noi obligații în legătură cu angajarea persoanelor cu dizabilități instituite prin OUG 127/2024, de la 1 ianuarie 2025:
- Angajatorii care au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, trebuie să facă dovada că, printr-o cerere scrisă, au solicitat sprijinul organizațiilor nonguvernamentale, care, potrivit statutului acestora, prestează servicii în folosul persoanelor cu dizabilități.
- De asemenea, au obligația să transmită anual autorităților o situație centralizată a funcțiilor ocupate de aceste persoane, descrierea atribuțiilor pentru posturile respective, calificările necesare, precum și norma de lucru.
RO e-Factura
- Începând cu 1 ianuarie 2025, este obligatorie utilizarea sistemului RO e-Factura pentru facturile emise către persoane fizice (B2C). Dacă beneficiarul, persoană fizică, nu se identifică prin niciun cod de identificare fiscal (CNP), facturile se emit utilizând un cod format din 13 cifre de zero în locul codului de identificare fiscală a beneficiarului.
- Obligația utilizării sistemului RO e-Factura este restrânsă doar la operațiunile pentru care locul livrării sau prestării din punct de vedere al TVA este în România.
- Sistemul RO e-Factura va fi utilizat obligatoriu și pentru facturile simplificate, cu excepția bonurilor fiscale care conțin codul de înregistrare fiscală al beneficiarului.
- Amenzile pentru netransmiterea facturilor B2C se aplică de la 1 iulie 2025.
RO e-TVA
- Notificarea de conformare RO e-TVA nu se va lua în considerare la stabilirea indicatorilor de risc fiscal, până la data de 1 iulie 2025 (anterior era până la 1 ianuarie 2025)
- Se amână pana la data de 1 iulie 2025 sancțiunile referitoare obligația de a răspunde la „Notificarea de conformare RO e-TVA“
RO e-Transport
- Se amână aplicarea amenzilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la utilizarea sistemului național e-Transport pentru operatorii economici autorizați până la 31 martie 2025. Modificarea este stabilită prin OUG 129/2024.
- Modificări importante aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
- Emiterea bonului fiscal devine opțională atunci când clienții achită produsele sau serviciile cu cardul bancar. Practic, comercianții și prestatorii emit bonul fiscal doar dacă clientul îl cere în mod expres, în caz contrar extrasul de cont bancar urmând să țină loc de bon fiscal.
- Se introduce o excepție de la obligația de dotare cu case de marcat a automatelor comerciale a căror unică modalitate de plată pe care o acceptă este cea cu cardul bancar.
Fișierul SAF-T (fișierul standard de control fiscal), reglementat de Ordinul 1783/2021. Începând cu 1 ianuarie 2025, au obligatia de a depune SAF-T (declarația D406) și:
- Contribuabilii mici
- Asociaţiile cu sau fără scop patrimonial
- PJ străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui SP/mai multor SP în România
- Societăţile nerezidente care au în România un cod de înregistrare în scopuri de TVA
- Declarația SAF-T este cea mai complexă declarație fiscală, întrucât conține informatii privind toate tranzacțiile înregistrate în contabilitatea unei companii. De aceea, recomand antreprenorilor ca, în procesul privind implementarea declarației SAF-T să apeleze la serviciile experților contabili, pentru că o implementare corectă necesită multă muncă, dar și experiența unui profesionist contabil-fiscal, pe lângă specialiștii din IT.
Sursa: Bihon.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!