Potrivit unui comunicat al transportatorului român feroviar de călători, ca urmare a comunicării primite de la administraţia feroviară ungară MAV Start, privind efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară pe secţia Budapesta – Szolnok – Lokoshaza, vor interveni modificări în circulaţia trenurilor internaţionale. Astfel, în zilele de 1 şi 2 februarie 2025, trenul IR 377 Budapesta – Timişoara Nord va pleca din staţia Budapesta Keleti cu 5 minute mai devreme faţă de graficul de circulaţie din mersul trenurilor.
În data de 8 februarie 2025, trenurile IR 75 Budapesta – Cluj Napoca, IR 375 Budapesta – Arad, IR 377 Budapesta – Timişoara Nord, IR 79 Budapesta – Bucureşti Nord vor pleca, de asemenea, din staţia Budapesta Keleti, cu 5 minute mai devreme faţă de graficul de circulaţie.
CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!