Bărbatul de 68 de ani din Suceava a început să se simtă rău, săptămâna trecută miercuri.
“Unchiul meu a sunat singur la 112 şi a spus că nu se simte bine şi acuza probleme respiratorii. El avea astm şi probleme cardiace”, a declarat pentru MEDIAFAX nepoata Gianina Ursu.
Nepoata a povestit că acesta a fost transportat şi internt la Spitalul Judeţean Suceava. Se întâmpla exact în ziua în care Ministerul Sănătăţii anunţa că închide spitalul din cauza numărului mare de cazuri cu COVID 19 din rândul cadrelor medicale.
Din interiorul spitalului, unde peste o sută de cadre medicale erau internate cu noul coronavirus, bărbatul a povestit scene de groază familiei lui.
“A spus că era un haos cum nu mai văzuse în viaţa lui. Treceau saci negri cu morţi, iar din interiorul lor sunau telefoane”, a mai povestit Gianina Ursu.
Timp de 5 zile familia a fost în contact permanent cu el. Era internat pe terpaie intensive şi primea oxigen. Părea să se simtă bine.
Ultima discuţie au purtat-o duminică seara. Luni dimineaţa telefonul suna în gol, fără ca cineva să răspundă.
“Era probabil şi unchiul meu ca aceia de care povestea, într-un sac negru cu telefonul care suna lângă el”, a zis Gianina Ursu.
Fără vreo informaţie de la spital, disperaţi, au început să sune unde au ştiut. Aşa au aflat că el murise şi că se afla la morga spitalului.
Nici până azi, reprezentanţii spitalului nu au informat familia că acesta nu mai este în viaţă, de motivul morţii nici atât.
“Ştim că i-au luat probe pentru COVID 19. Nu avem un răspuns dacă era infectat nici până azi” a mai spus nepoata.
Până la momentul publicării ştirii conducerea Spitalului Judeţean Suceava nu a putut fi contactată.
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!