Potrivit BIHON.RO, totul a început joi, în jurul orei 12:00, când un polițist a fost chemat de vecinii femeii care nu au mai văzut-o de câteva zile și au sesizat că e lumina aprinsă în casă. Polițistul a intrat în locuința pensionarei și a găsit-o pe jos, cu fața spre podea, într-o încăpere neîncălzită.
Medicul de familie însă nu ar fi venit joi și, crezând-o moartă, cei din Beznea au pregătit-o pe bătrânică de înmormântare. Însă vineri, femeia a început să își vină în simțiri, speriindu-i pe cei ce o pregăteau să o așeze creștinește, în sicriu.
Cazul e cercetat
S-a sunat la 112 și femeia a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Dr. Hadrian Borcea a confirmat faptul că pacienta suferise o hipotermie severă. După primul ajutor medical din UPU, bătrânica a fost internată la secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean Oradea. Duminică la amiază, starea sănătății ei era stabilă, dar necesita încă tratament de Terapie Intensivă.
În același timp, polițiștii au deschis în cauză un dosar penal.
Poliția Bihor a transmis că polițistul chemat joi la bătrânică lucrează de circa 20 de ani în Poliție, nu a eliberat certificat (constatator) de deces fiindcă nu are acest drept și ar fi solicitat sprijin de la medicul de familie.
JB&Bihon.ro a încercat să contacteze telefonic reprezentanții medicilor de familie, astfel încât e de așteptat și punctul de vedere al acestora în acest caz.
Trimite articolul
X””ar fi ”” sau chiar a solicitat sprijin? familia femeii ce părere are oare?
Asa pwle is in politie ca sa intelegeti si voi…nu e in stare sa verifice un puls…
-
dar nu e treaba politistilor sa declare decesul unei persoane !!
Dacă un polițist are dreptul să declare moartea unor persoane, am și eu dreptul de a declara că unii ziariști sînt tare tîmpiți.
Noroc ca intamplarea nu s-a petrecut in vreo zi calduroasa de vara iar vreun “binevoitor” sa se grabeasca sa cheme meseriasii de la serviciile funerare sa o “trateze” cu formol sau alte solutii anti miros etc ca atunci chiar nu se mai trezea.
Inainte de a face tot felul de presupuneri si a împrosca cu noroi mai documentati-va cine poate constata un deces.
-
Garcea !!! taci dracu ca esti din acelasi aluat ca prostanu din articol !!! cum a constatan ala ca femeia e moarta ? a zgaltiito putin de haine iar daca a vazut ca femeia nu reactioneaza ce si a zis tampitul , a murit !!! cum zice si Kuki mai sus , daca era timp de vara si o umpleau aia cu formol , aia era ! UCIDEA !!! un om …. toti tampitii cu cascheta ajung sa constate cine e mort si cine nu , cand multi dintre ei sunt vai de soarta lor ! pariu fac ca nici pulsu nu i la verificat si nici testul cu oglinda ,si nici unghiile nu i le a studiat , ce si a zis , nu misca , e batrana , cam rece ,… gata , la groapa cu ea !
-
Fraiere, politistul a solicitat medicul de familie care sa constate decesul si sa elibereze actul constatator al decesului, daca nu existau suspiciuni cu privire la cauza mortii.
Politistul nu constata decesul, nu elibereaza certificate si nu decide cine se ingroapa si cine nu.
Medicul de familie e de vina, numai ca voua asa va place sa comentati la orice articol legat de Politie ca sunteti traumatizati si frustrati.
Daca te-ai documenta putin ai afla ca si la suicid de exemplu, daca s-a aruncat in cap de la etajul 8, evident mort, tot cei de la AMbulanta/SMURD declara decesul la fata locului, nu politistul, nu criminalistul, nu popa.-
Papagale !!! incet ca crapa ceva vena in tine !!! tu stii sa citesti sau ca orice garcea autentic ai 4 clase ? citeste in plm de fazan articolul si analizeaza putin ce scrie !!!! tampit cu epolet ce esti ! ce crezi ca ia spus politistul nepotului din Alba Iulia ! dar oamenilor din localitate ??? tampitule care esti tu tampit , daca garcea nu era convins de decesul femeii , chema salvarea , nu medicul de familie care sa elibereze amaratul de certificat de deces !!! de ce nu a solicitat salvarea ????? ce putea sa i faca medicul de familie femeii , chiar daca se prezenta la fatza locului ??? dar precis garcea ia transmis telefonic ca femeia e moarta si trebuie certificat , iar ala o fi zis , lasa ca l scriu maine , ca si asa nu ajuta cu nimic daca il scriu azi , de aici si graba vecinilor , rudelor de a o pune pe femeie in sicriu si a incepe priveghiu sau ce o fii fost acolo….. asa ca nu te mai caca pe tine ca imputi tot netul !
-
Anonimule ai facut pârnaie sau ai luat pulane pe cocoașă de esti asa pornit?
-
Cred ca a cules sapunul de pe jos ,cand era la arest sau la bulau !
-
-
-
-
Iti raspund aici deoarece mai jos sa inchis dreptul de a ti da raspuns !…..Garcea , mai Garcea !!! aloooo, Garceaaaa !!! nu am facut in viata mea o singura zi de puscarie , multumesc la D-zeu !!! nu am facut casa buna niciodata cu ilegalitatea , asta asa pt simpla ta informare , deoarece se vede ca la cat sunteti voi de limitati , toti care va critica , musai sa fie unul care traieste , sau a trait din ilegalitati , in timp ce va faceti ca ploua cand ,chiar cei din mijlocul vostru sunt infractori de drept comun , asta cand voi insiva care sunteti platiti sa vegheati la respectarea legii faceti ilegalitati strigatoare la cer , proxeneti , traficati de droguri , tigari , hoti de masini , hoti din case , agresivi in public , etc. iar atunci cand un viteaz de asta da peste unul caruia i se rupe de hainele cu care va imbraca statul si la o adica raspunde nesimtirii voastre cu aceiasi moneda , sariti de cur in sus ca tipul e recalcintrant !!! ….iar in momentul in care faptele prostesti a unuia dintre voi ajunge in presa , se gaseste imediat un fraier , exact genul tau … care sa i gaseasca scuze si sa argumenteze ca actiunile tipului sunt perfect corecte , legale , utile etc. etc. ….prostane !!! atata timp cat nu aveti puterea de caracter sa recunoasteti ca , da !!!! tipul a gresit , sunteti toti o apa si un pamant , daca te ar duce intelectul sa recunosti o greseala , cel putin te ai abtine cand un dobitoc face o tampenie , dar nu , tot timpul trebuie sa existe un idiot care sa iasa in fatza si sa strige in gura mare ( doar e prost , nu ? ) ca respectivul a actionat legal , corect , util etc. …in fine !!! nici nu merita sa ti mai explic de ce majoritatea oamenilor sunt scarbiti de actiunile , tampeniile si ilegalitatiile voastre
-
Nu s-ar spune ca n-ai facut zile la mititica,la ce limbaj de multirecidivist ai ??? oricum , niste anisori de reeducare , cred nu ti-ar strica la regim inchis,ar fi spre beneficiul tau ,ca sa nu mai fii asa agresiv si violent verbal in public cu cei care iti apara linistea si siguranta publica…sau ,tu ,poate , abia astepti sa te apleci dupa sapun,la dusul comun, nebunaticule?
-
😂😂😂 Mai ,, amice ,, , educa te tu pe tine si lasa tu grija pentru altii ca nu te caracterizeaza , si apropoo !!! vad ca o tii intruna ca un papagal chestia cu sapunul , spune sincer ! tu ai fost violoat sau iti place sa o iei la ochiul maro ???… spre deosebire de tine , eu nu practic ,, sportul ,, asta , asa ca prima data priveste ce vocabular de golan ai tu , in afara de chestia cu sapun in sus , sapun in jos , nu esti capabil sa aduci efectiv nici un contra argument in discutie , stii una si buna , sapun !…. iar legat de … cei care iti apara linistea si siguranta ! serios ? vorbesti sa te afli in treaba , eu sunt plecat de ani de zile din RO , asa ca scuteste ma cu aceste texte , si nici in curand nu cred ca voi mai calca prin RO …dar citind stirile , observ ce
,, grijulii ,, sunt unii politisti
( sper si mi place sa cred ca o mica minoritate dintre ei ) grijulii insa pentru propiile buzunare …….
-
-
Biata batranica….,a scapat ea cum a scapat de prima incercare,dar acum daca a avut ghinion sa ajunga la ATI nu stiu cum mai scapa pentru ca ,Covidul nu alege si la organimul ei slabit si cu imunitatea la pamant …..,sincer va fi al doilea miracol,sa-i de Dumnezeu sanatate !!!!!
-
👍👍👍 Ai perfecta dreptate !