Potrivit celor de la tion.ro,totul s-a petrecut miercuri, 7 iunie, în jurul orei 12. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că la un bloc situat pe Calea Șagului din Timișoara s-ar afla o femeie căzută.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, din primele informații rezultând faptul că o femeie în vârstă de 53 de ani s-ar fi aruncat de la etajul 10 al blocului.
Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor.
Trimite articolul
XNu o eutanasiaza ca pe bietul urs!? Si el abia a cazut de la et 1-2 a unei parcari, fara sa vrea…e o abordare mult prea sadica
-
Pe lângă că ești prost mai și semnalizeze.Macar daca dădeai pe avarii 👌👌