Totul s-a petrecut joi seara, pe strada Republicii din Gătaia, județul Timiș. O femeie de 58 de ani conducea un autoturism, iar la un moment dat a lovit un copil de 13 ani pe trecerea de pietoni. S-a speriat în momentul impactului și a pierdut controlul volanului, iar mașina a ajuns pe trotuar unde a mai lovit alte patru persoane, scrie tion.ro.
Toate cele cinci victime au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
„La data de 28 septembrie a.c., o femeie, în vârstă de 58 de ani, a condus un autoturism pe strada Republicii din orașul Gătaia, iar, la un moment dat, a surprins și acroșat un pieton, respectiv un minor, în vârstă de 13 ani, după care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autoturismului și a pătruns pe trotuar, lovind o minoră, în vârstă 15 ani, 2 femei, de 32 și 37 de ani și un bărbat, în vârstă de 29 de ani.
Cele 5 victime au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Femeia în vârstă de 58 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Trimite articolul
Xcam multe accidente in ultimul timp , comise de soferite………………………