Din informațiile obținute de TION, se pare că osemintele provin de la două cadavre. Este vorba despre mai multe oase umane, dar și despre unele bucăți de cadavru aflate în stare avansată de putrefacție. Reiese, din primele informații, că cei care au făcut curățenie la cimitirul din apropiere ar fi aruncat lângă calea ferată, la o groapă clandestină de gunoi, coroane, lumânări și cruci, iar printre acestea ar fi scăpat și osemintele.
Polițiștii timișeni au început investigațiile, pentru a vedea ce s-a întâmplat de fapt acolo. Până la stabilirea exactă a provenienței, oamenii legii au deschis, conform procedurii, un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Cimitirul de lângă podul ce duce spre Săcălaz se află pe un teren ce aparține Primăriei Timișoara. Parcela a fost concesionată în anul 2006 către trei entități: o asociație care voia să amenajeze un cimitir musulman, Ministerului Apărării, pentru un cimitir militar, și Mitropoliei Banatului pentru un cimitir ortodox.
UPDATE: încadrarea juridică a faptei a fost chimbată.
Anchetatorii anunță că încadrarea juridică va fi schimbată și se vor face cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte.
Sursa: tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!