Potrivit filmulețului postat pe rețelele de socializare, B.D.P a fost atacată în momentul în care și-a scos câinele la plimbare, în jurul orei 21, în cartierul Rogerius. Ea este de părere că la acea oră „nu ar trebui să existe pericole iminente pe străzile orșului”.
„Am auzit unul că venea în spatele meu. Nu m-am uitat în spate pentru că de multe ori vin oameni în spatele tău. El era singur, îl auzeam că mărește pasul și că vine înspre mine. Intră în vorbă cu mine, mă întreabă de trei ori aceeași întrebare; orice i-am spus, mi-a spus același lucru de mai multe ori, ca și un bolnav psihic „Ce câine frumos ai!”, relatează victima în filmuleț.
Tânăra povestește că individul a întrebat-o în repetate rânduri dacă nu îi este frică să se afle singură pe străzile orașului. Următoarea întrebare, cea care a lăsat-o șocată și a speriat-o și mai mult pe tânăra de 20 de ani a fost „Ești căsătorită?”. B.D.P susține că bărbatul era în preajma ei chiar și atunci când ea a fost sunată de una dintre rudele ei. Imediat după ce tânăra încheiase apelul, individul s-a apropiat brusc de ea, moment în care aceasta îi ceruse să plece, spunându-i că va chema poliția. Însă, în loc să plece, bărbatul a prins-o pe orădeanca de 20 de ani de gât, cu ambele mâini, spunându-i că nu va apuca să anunțe autoritățile.
În urma incidentului, tânăra a decis să depună plângere la poliție împotriva agresorului.
„Polițiștii Biroului pentru Combaterea Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au întocmit dosar penal în cauză și continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea identificării autorului și pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs fapta”, a transmis ofițerul de informare al IPJ Bihor, agent șef, Alin Laza.
Trimite articolul
XSăracu’ om, are și el nevoie de puțină iubire și înțelegere.
Nimic ieșit din comun…
-
Un raspuns care este specific tantalailor ca tine. Poate iti vei vedea fiica, sotia sau mama in situatia asta, iar atunci te vei tine de glume tot in acelasi mod. Mama idiotilor e intotdeauna gravida…