„Am avut astăzi parte în jurul orei 1 de un eveniment halucinant în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara, despre care eu nu am mai auzit în viaţa mea să se poată întâmpla şi nici nu am mai văzut: cupola de protecţie a computerului tomograf, care costă într-un cerc cu un diametru de aproximativ un metru de plastic cu margini ascuţite de aluminiu, s-a desprins în timp ce un pacient era scanat. Acea cupolă se roteşte cu o viteză de 400 de rotaţii pe secundă şi acţionează mai rău ca un cuţit. Din fericire pacienta care era scanată în acel moment a fost doar rănită uşor necesitând două fire de sutură pe braţ, însă putea să se întâmple un dezastru. La acea viteză cupola, capacul de protecţie acţionează mai rău decât un cuţit”, a afirmat managerul.
Pătraşcu susţine că accidentul ar fi putut fi unul mult mai grav.
„Putea să îi secţioneze gâtul, putea să îi secţioneze corpul şi să ne confruntăm cu o tragedie. Este un eveniment halucinant având în vedere toate evenimentele care au avut loc de când am venit ca manager al acestui spital. În primul rând am descoperit că acest CT, care a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii PSD în anul 2018 în program cu Banca Mondială, e de o calitate foarte slabă, a fost recepţionat de către spital, dar nu avea autorizaţie de funcţionare din partea CNCAN. El a funcţionat un an şi jumătate fără autorizaţie de funcţionare. Noi l-am oprit imediat, am chemat Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii. Raportul Corpului de Control arată că ministerul a fost indus în eroare de către reprezentanţii spitalului când aceştia au semnat pentru recepţia acestuia şi astfel aparatul a funcţionat un an şi jumătate fără autorizaţiile necesare. (…) Noi l-am oprit în februarie 2020, când l-am descoperit, iar autorizaţia am primit-o abia pe 4 iunie de la CNCAN”, a declarat Raul Pătraşcu.
El a afirmat că şi în alte unităţi medicale sunt aparate de acest fel.
„Deci ne putem aştepta, poate, la astfel de tragedii şi în alte spitale, având în vedere calitatea josnică a acestui aparat chinezesc, de altfel. În acel raport de service se arată că aparatul este complet funcţional, fără nicio problemă şi nu pune în niciun pericol pacienţii. Noi nu nu am mai vrut să folosim acest aparat având în vedere calitatea slabă nu doar a componentelor, ci şi a imaginii pe care o oferă, însă am fost nevoiţi”, a mai spus managerul.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XIar scrieți tâmpenii, voi realizați cât înseamnă 400 de rotații pe secundă? Dar vă place să exagerați!
-
Tu esti tampitul, fiindca cel mai slab polizor unghiular are 10 000 Rpm pe minut.
-
De fapt se roteste de aproximativ 3,6 ori pe secunda…
-
Şi vrei să spui că tomografu’ se roteşte de două ori mai repede ca flexu’
-
si? ceva masuri s-au luat? cine raspunde pt aceste nereguli , functionarea fara autorizatie etc
e ca si cum cineva conduce pe strada o masina si nu are permis de conducere.
Dar cred ca pana la urma ”ramane cum am stabilt” si totul se ”rezolva”……….. Asa ca………
Ministrul sanatatii sa isi dea demisia de onoare ………….mai ales ca a fost si invalidat la motiunea simplă. De managerul spitalului nici nu mai zic nimic .
-
Dar de ministrul PSD că a cumpărat un computer tomograf de calitate proastă nu spui nimic??? Cât de parșiv poți fi măi hienă?
Nu rasopunde nimeni pt nimic in tara spagii…
-
Chiar așa, PSD nu răspunde pentru computerul prost pe care l-au cumpărat???🤔
-
Iar esti prost?
il taia capul jos ca la drujba .
De beat ce a fost vinitura a acazut de pe targa?