aradon.ro Web analytics





Integrarea totală a României în spaţiul Schengen va avea ca efect dezvoltarea economiei, fiind o garanţie că exporturile româneşti vor avansa puternic în acest an, afirmă premierul Marcel Ciolacu, care îşi exprimă încrederea că vor fi depăşite toate obstacolele generate de contextul internaţional dificil.
Ordonanţa „Trenuleţ” vine cu taxe suplimentare şi eliminarea unor facilităţi fiscale, iar efectele catastrofale ale acestor măsuri vor trebui acoperite tot de mediul privat, susţin reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (Sindalimenta), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.
Potrivit CFR Călători, începând cu 1 ianuarie 2025, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență beneficiază de tarif redus cu 90% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri clasa a doua, numai pe distanța/rutele dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat, după cum prevede ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț”.
Centenarul Patriarhiei Române este un moment de mare bucurie şi de recunoştinţă pentru toţi românii ortodocşi, un prilej de întărire în credinţă şi de aducere aminte a celor care, prin iubirea lor jertfelnică, ne-au lăsat o mărturisire şi o moştenire sfântă, a afirmat, miercuri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Mapamond

Trump afirmă că doreşte o întâlnire cu Putin pentru a opri războiul în Ucraina, fără a avansa soluţii
Preşedintele american, Donald Trump, a reafirmat joi, într-o intervenţie online la forumul economic mondial de la Davos, că doreşte să se întâlnească cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a opri războiul în Ucraina, ţară despre care a spus că este pregătită să încheie un acord cu Rusia, fără a oferi însă vreun detaliu concret, consemnează agenţiile internaţionale de presă.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-01-2025 sunt următoarele:

România

MAE: Cetățeanul român expulzat din Serbia este în siguranță. Ambasada de la Belgrad a solicitat clarificări
Cetățeanul român care a fost expulzat din Serbia este în siguranță, iar Ambasada României la Belgrad a solicitat clarificări autorităților din țara vecină privind motivele pentru care au fost luate aceste măsuri, informează, joi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Mapamond

Serviciul Diplomatic al Uniunii Europene: România - printre țările care denunță încercările Rusiei de manipulare online
Serviciul Diplomatic al Uniunii Europene (European External Action Service - EEAS), Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, România și Suedia denunță „încercările continue și sistematice ale Rusiei de a manipula și de a interveni în spațiul informațional al societăților democratice”, se arată, joi, pe site-ul oficial al EEAS.

Local

FOTO. Terenul fostei unități militare din Gai, defrișat
În scurt timp va începe și demolarea clădirilor, după care Primăria va introduce utilitățile. Ministerul Apărării ar urma să amenajeze aici o unitate militară din containere, în care să se mute Batalionul din Cetatea Aradului. 2

Local

16 elevi sunt diagnosticați cu fobie școlară în Arad, iar unii trebuie să învețe acasă
Tulburarea numită „fobie școlară” apare tot mai des la copii, indiferent de vârstă, au constatat specialiștii, care vor să tragă un semnal de alarmă pentru ca părinții să fie atenți la simptome, în Arad fiind diagnosticate 16 cazuri. 1

România

Nu se mai modifică numărul elevilor din clasele de liceu
La o săptămână după ce Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial un ordin prin care se schimbă numărul elevilor din viitoarele clase de a IX-a, în urma unui alt ordin cifrele de școlarizare sunt din nou modificate.

Mapamond

Polonia: Două unităţi Patriot germane vor deveni deplin operaţionale luni, anunţă ministrul Pistorius
Două unităţi germane de apărare antiaeriană Patriot desfăşurate în sud-estul Poloniei pentru a proteja un hub logistic de importanţă majoră pentru livrările militare şi umanitare către Ucraina vor deveni deplin operaţionale luni, a declarat joi ministrul german al apărării, Boris Pistorius, transmite Reuters.

Local

Razie a oamenilor legii, în zona Vărșand
Structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad desfășoară, joi după-amiază, o razie în apropierea punctului de trecere a frontierei Vărșand. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.