Cei doi au fost reținuți marți seara, urmând ca în această dimineață să fie aduși pentru audieri la Parchetul General. Au refuzat să facă declarații cu privire la cele întâmplate.
Avocatul lor a spus miercuri dimineață, la ieșirea din sediul Parchetului, că afacerea celor doi era una care are un anumit grad de risc.
„În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpați menționați anterior, societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL (Ordinul M.A.I. cu nr. 166 din 27 iulie 2010 și Ordinul nr. 73/1161/1999 privind aprobarea «Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule», indicativ NP 037/99), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Șoseaua București-Târgoviște, în comuna Crevedia, județul Dâmbovița”, a transmis Parchetul General.
Astfel, acest fapt condus la izbucnirea, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18.40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii. Până în prezent, 5 persoane au decedat, iar 54 au fost rănite. Pe lângă acestea au fost distruse și degradate unele bunuri imobile și mobile, precum și lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora, care au fost neprevăzute.
Anchetatorii anunţă că au efectuat patru percheziţii la sediile a două firme şi domiciliile a două persoane. În urma acestor activităţi procedurale au fost ridicate mai multe înscrisuri, documente şi medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale. În același timp, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de o societate comercială cu sediul în municipiul Caracal, județul Olt, pentru aceeași infracțiune.
Staţia GPL din Crevedia funcţiona din iulie 2020 fără autorizaţie de securitate la incendiu.
Sursa: TION.RO
Citește și:
Arafat: În jur de 26 de pompieri sunt răniţi după o a doua explozie
Raed Arafat anunţă un nou deces în urma incediului de la Crevedia
La Crevedia au ars opt case, iar alte 11 sunt afectate, anunţă preşedintele CJ
Societatea care deţinea staţia GPL, amendată în 2020; punctul de lucru, închis
Ciolacu anunţă controale în toate staţiile de carburanţi şi GPL
Primarul din Crevedia a fost exclus din PSD. Cel din Caracal – suspendat din partid
Patronii staţiei GPL de la Crevedia, aduşi la Parchetul General pentru audieri
Primul pompier tratat în străinătate după exploziile de la Crevedia a revenit cu bine în ţară
Trimite articolul
XPai, niciun cuvant despre faptul ca statiile primarului-basibuzuc functionau fara nicio licenta, si nici autorizatie?
Finantele , pompiere , politia economica , agentiile de stat antifrauda , etc.etc.etc. mai frate !!! deci una dintre institutiile statului nu s au autosesizat ??? nimeni nu a stiut nimic , nu ???
Sat fara caini sau cum ???
Coruptia in floare in toate structurile statului incepand cu politicul
Ma intreb daca nu a r fi fost primar PSD sau a nici unui partid , cate zile functiona la negru acea statie ???