Deputatul Partidului Național Liberal Ionuţ Stroe spune că, în anii în care a fost PNL la guvernare, au crescut pensiile. De cealaltă parte, președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, spune că partidul pe care îl conduce este singurul care s-a luptat pentru pensiile românilor.
„În anii în care a fost la guvernare, Partidul Naţional Liberal a fost consecvent în demersurile făcute pentru a sprijini pensionarii. Guvernul condus de PNL a crescut pensiile atât la 1 septembrie 2020, când punctul de pensie a crescut cu 14% (de la 1.265 lei la 1.442 lei), cât şi la 1 ianuarie 2022, când a fost majorat punctul de pensie cu 10% (de la 1.442 lei la 1.586 lei)”, spune deputatul Ionuţ Stroe, pe Facebook.
Stroe aminteşte că, pentru a veni în sprijinul pensionarilor afectaţi de creşterile de preţuri, guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă a acordat un sprijin financiar în luna ianuarie celor cu pensii mai mici sau egale cu 1600 de lei. Iar, în luna iulie, pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei au primit un alt sprijin financiar în valoare de 700 de lei. „PNL a majorat pensiile când a fost la guvernare şi o va face şi începând cu anul viitor”, promite Stroe.
De cealaltă parte, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, spune că partidul pe care îl conduce „este singurul partid care s-a luptat întotdeauna pentru creşterea pensiilor românilor”. „În schimb, liderii Dreptei consideră creşterea pensiilor o povară, care merită purtată doar în preajma campaniilor electorale”, a spus Marcel Ciolacu.
În timp ce reprezentanții partidelor de guvernământ „se luptă” în declarații de tip populist, însă, românii se chinuie să trăiască de pe o zi pe alta. Conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice, 40% dintre pensionarii români au pensii de cel mult o mie de lei – care este pensia minimă. O analiză făcută re Europa Liberă arată că 1,9 milioane de pensionari aveau pensia minimă, anul trecut. Un raport al Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, arată că unul din patru români de peste 65 de ani este în pragul sărăciei, un procent mai mare înregistrându-se doar în Bulgaria, unde raportul este de unu din trei.
O analiză realizată de Picodi arată că rata lunară medie a pensiei de stat din România, în 2022, este de 376 de euro, un nivel mai mic înregistrându-se doar în Bulgaria – 290 de euro. La polul opus, țara UE cu cea mai mare rată lunară medie a pensiei de stat este Austria, cu 1.449 de euro, urmată de Franța cu 1.393 euro și Spania, cu 1.248 euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!