Reprezentanţii Poliţiei Dâmboviţa au declarat, luni, că au făcut verificări după ce oamenii legii au fost sesizaţi că la domiciliul unui bărbat din comuna Lucieni a fost confirmat un caz de gripă porcină africană, în gospodărie fiind mai mulţi porci.
Din cercetări a reieşit faptul că pe 1 septembrie, animalele prezentau semne de boală, motiv pentru care proprietarul a apelat la un fost asistent medical veterinar care le-a administrat medicamentaţie animalelor şi ar fi operat două dintre acestea.
“În perioada 5-15 septembrie, animalele au murit. Totodată, din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că fostul asistent medical veterinar nu mai avea dreptul de a profesa, nefiind angajatul niciunui cabinet medical veterinar”, arată Poliţia Dâmboviţa.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a extins pesta porcină, iar pe numele fostului asistent medical veterinar a fost întocmit un dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
Directorul DSVSA Dâmboviţa, Sandu Tolea, a declarat că autorităţile au fost alertate de un bărbat din localitatea Lucieni, care a anunţat că doi porci din gospodăria sa au murit.
“S-a confirmat într-o curte, într-o gospodărie în localitatea Lucieni. S-a confirmat pestă porcină africană, cu buletin de analiză pozitiv, după ce au fost luate probe”, a spus directorul DSVSA Dâmboviţa.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!