Astfel, în primele 11 luni de funcționare, numărul unic pentru copii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi – 119 – a înregistrat peste 90.000 de apeluri. Mii de copii au fost salvaţi din situaţii de criză, potrivit consilierului de stat Mădălina Turza.
„Iată că, la un an distanţă de la adoptarea acestui Program, în ciuda pandemiei şi a crizei generate de războiul din Ucraina, am reuşit să livrăm mare parte din rezultatele concrete ale acestui Program complex, care vine cu soluţii concrete pentru siguranţa şi binele emoţional al copiilor noştri. Ne aflăm exact la jumătatea perioadei de implementare, adică Programul Naţional «Din Grijă pentru Copii» mai are exact un an de continuat. Aşadar, până-n acest moment, rezultatele principale, livrabile şi cuantificabile ale programului sunt următoarele:
- În primul rând, numărul unic pentru copii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi – 119 – este funcţional de 11 luni de zile în proporţie de 100% şi, deja, a produs rezultate semnificative în viaţa copiilor, în sensul în care, în 11 luni de funcţionare avem peste 90.000 de apeluri înregistrate, mii de copii salvaţi din situaţii de criză.
- Mai mult decât atât, peste 1.500 de echipe interdisciplinare s-au deplasat în teritoriu şi au salvat, realmente, copii din situaţii extrem de complicate”, a declarat consilierul de stat.
În România sunt funcționale numărul 119, sistemul Ro-Alert copil dispărut, un sistem de criminalistică informatică pentru identificarea pedofililor şi a abuzatorilor sexuali online, dar şi 23 de camere de ascultare a copiilor victime ale infracțiunilor în 19 județe.
„Mesajul de alarmă «RoALERT – copil dispărut» se transmite cetăţenilor în ariile în care se depistează un copil dispărut sau în zonele în care bănuim că el se îndreaptă. Acum o săptămână s-a dat prima alarmă legată de dispariţia unui copil şi, ulterior, copilul a fost găsit”, a completat Turza.
Mai mult, peste 1.000 de polițiști au fost formaţi în domeniul violenţei şi abuzurilor împotriva copiilor din perspectiva relaționării cu minorii, prevenirii şi combaterii infracționalității la nivelul școlilor şi a celor îndreptate împotriva copiilor vulnerabili.
Platforma de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro este funcţională şi pune la dispoziţia părinţilor, copiilor şi specialiştilor informaţii şi resurse utile în domeniul managementului emoţiilor şi al siguranţei copiilor.
Potrivit Executivului, în scurt timp, cele 70.000 de ore gratuite de consiliere psihologică/psihoterapie vor fi disponibile copiilor din România, iar măsurile destinate suportului psiho-emoţional la nivelul şcolilor vor fi implementate gradual până la finalul anului 2022.
Programul „Din grijă pentru copii” a fost iniţiat de Guvernul României, în premieră, în 2021. Durata programului este de 2 ani şi beneficiază de un buget de aproape 6 milioane de euro.
Cum funcționează telefonul copilului – 119
Telefonul copilului funcționează zilnic, 24 de ore din 24. Apelul este gratuit din orice rețea fixă sau mobilă.
La 119 pot suna copiii care se simt abuzați, descurajați, exploatați, care sunt supuși violenței de orice tip – fizică sau psihică. Tot aici pot suna și persoanele care au cunoștință despre astfel de situații (vecini, apropiați, colegi de clasă etc.).
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), cel care a operaționalizat numărul unic național 119, precizează că numărul de telefon va fi operat de către consilierii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului.
În cazul situațiilor anunțate prin 119, dar pentru care este necesară intervenția imediată a Poliției sau Ambulanței, operatorii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului vor alerta Serviciul de Urgență 112.
În România, mii de copii sunt victime ale violențelor. Unul din doi copii este supus unei forme de violență fizică, emoțională și sexuală. În 2021, potrivit unui studiu naţional lansat de Salvaţi Copiii România, „46% dintre copii afirmau că sunt bătuţi acasă de către părinţi şi 5% de către cadrele didactice, ca parte a procesului de disciplinare, în timp ce 20% dintre părinţi considerau încă pedepsele fizice drept un mijloc corect şi adecvat de educare a copiilor”.
Sursa: Tion.ro
Trimite articolul
XLa arad functioneaza dupa bunul plac.dupa 4 zile de la apel nici nu au fost sa vada cazul
-
Au venit intr-un final? Cum s-au desfasurat lucrurile pana la urma?