Poliţiştii din Timişoara au mers în jurul orei 03.00 pe Bulevardul Cetăţii, unde se aflau, într-un local, 16 persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate sancţiuni în valoare de 7.500 de lei participanţilor, iar organizatorul petrecerii a fost sancţionat cu 2.000 de lei.
În Teleorman, poliţiştii au fost sesizaţi că în comuna Drăgăneşti de Vede are loc o petrecere privată, organizată de către persoane din localitate, într-o societate comercială. Poliţiştii au identificat 10 persoane, fiind amendate cu 5000 de lei diecare. Sancţiune a primit şi organizatorul.
Atât organizatorul, cât şi ceilalţi participanţi au plecat din local, fiind îndrumaţi să meargă acasă.
Totodată, în judeţul Giurgiu, poliţiştii au continuat acţiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid – 19. Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unei petreceri într-un local public din oraşul Bolintin Vale. La adresa respectivă au fost identificate 23 de persoane. Atât administratorul localului, angajaţii localului, cât şi participanţii au fost sancţionaţi cu 2.000 de lei, pentru participarea la evenimentul privat şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Evenimentul privat a fost întrerupt, iar participanţii au părăsit locaţia.
Trimite articolul
Xbun si clipurile redate pe ecranele TV in noaptea de revelion cum au fost facute? inghesuiala cat cuprinde distractii dans pupaturi imbratisari , fara masca fara distantare etc etc etc …. ! Acolo se poate? Greu de priceput!
PS sa nu spuneti ca -s facute cu ani in urma ……………..
Vai….ce realizare. Da’ vreun chef de interlopi sau stabi au ,,spart” organele ? Sau acolo nu mai sunt asa curajoase ?
-
EXACT,CE ATATA FRICA,CLEMENTA DE EI??CINE OR FI CV FIRME DE BLUGI SI NU STIM NOI KOAYELE ASTEA CE NE FAC DE RAS IN TOATA LUMEA?CINE O FI?DE CE SA NE FIE FRICA DE EI SI PANA CAND CU EI?IA STARPITII CA NU AVEM NEVOIE DE ASEMENEA JMECHERI-PROSTI PE LUMEA ASTA CIVILIZATA.PANA CAND,TOT I TOLERAM,DA CE??EI,TEPES-VODA(trasi in teapa in public),ANTONESCU(sapun Amo era din ei),CEAUSESCU(la munca silnica)..UNDE SUNTETI VOI SA NE SCAPATI DE ACESTE PROGENITURI?!–ce atata frica..