Chiar dacă au fost informații care sugerău că s-ar putea lua în cacul închiderea piețelor agroalimentare, ministrul de interne Marcel Vela a venit cu clarificări. Așadar, la articolul 3 din Ordonanța Militară nr. 8 se specifică: „(1) Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. (2) Se permite deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producție a produselor agroalimentare până și de la piața agroalimentară și accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declarații pe propria răspundere și a certificatului de producător. (3) Unitățile fitofarmaceutice rămân deschise pe perioada stării de urgență, personalul acestora având obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. (4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Pe de altă parte, autoritățile au prevăzut și noi reglementări pentru magazinele alimentare: „Art.17 – În zilele de joi, vineri și sâmbătă, premergătoare celor două sărbători pascale, operatorii economici care comercializează produse agroalimentare își pot prelungi programul de funcționare în funcție de necesități”. Ministrul Vela a explicat că deși s-a discutat despre o prelungire a programului impusă prin Ordonanță, concluzia a fost că operatorii economici pot decide în parte dacă prelungesc orarul de funcționare sau nu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!