Deși distanța dintre București și Mangalia este de doar 260 de kilometri și se poate parcurge în câteva ore, poșta a reușit performanța de a duce un colet din Capitală la malul mării în șase luni, scrie ziare.com
Explicația acestui termen foarte lung este inscripționată chiar pe plic: coletul a ajuns, mai întâi, în Mongolia, adică la peste 5.700 de kilometri depărate de destinatar.
Coletul conținea volumul “Discurs despre economia politică” a lui Jean-Jacques Rousseau, în traducerea Veronicăi Lazăr.
„Un volumaș din Rousseau, trimis de la București în iulie, ajuns de sfîntul Crăciun. Trimis la Mangalia, interceptat în Mongolia. Așa se întîmplă în istoria ideilor. Ajung missent pe cine știe unde, și apoi ne mirăm”, spune Veronica într-o postare pe facebook.
Chiar ea este cea care a trimis prin poștă cartea către o persoană din Mangalia, potrivit adevarul.ro, citat de bihon.ro.
Trimite articolul
XDa aici se vede ce fel de angajați are poșta româna care nici măcar nu știu să citească precum să mai expedieze colete asta-i România în care trăim cu adevărat
-
La fel ca tot sistemul parazit bugetar… 80% sunt acolo degeaba, munca o fac cei 20%…
Ca sa nu mai vorbim de Pink – Post, unde este o harababura totala.
Dar, chiar nu s-a gasit nimeni din toata PR, caruia sa i se para bizar faptul ca pachețelul in cauza, urma sa capete in cele din urma, o destinație cam suspecta?
Astia joaca la juniori, eu am primit o scrisoare in oraselul libian Tiji dupa 8 luni, timp in care a ajuns si in insulele Fiji! Acolo un
baiat mai istet a pus o rezolutie de genul “TRY TIJI”, si asa am primit-o.
Eu am trimis un pachet si nici in ziua de azi nu a ajuns, am facut contestatie si am primit contravaloarea pachetului. Am trimis apoi niste acte si d-na de la posta , care era foarte ocupata sa vorbeasca cu colegele in loc sa fie atenta, a scris gresit adresa in calculator, dar pina la urma cu insistente la posta, s-a rezolvat. INCOMPETENTA SI DEZINTERES.
O fi fost ungur cel care a preluat pachetul, caci la ei “A” se pronunta “O” :))
Cred că angajații de la poștă au fost angajați cu pile – PNL, că numai ăștia sunt așa de proști.