Potrivit Instituției Prefectului, au fost efectuate percheziții și au fost ridicate documente și imagini.
„Activitățile au vizat existența unor suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni în legătură cu serviciul de către anumiți funcționari”, se arată în comunicatul Prefecturii bihorene.
Prefectul Dumitru Țiplea a făcut trimitere la faptul că i-au fost semnalate ”inadvertențe în activitatea serviciului”, fără să precizeze care sunt acestea și când i-au fost aduse la cunoștință.
„Din momentul în care mi s-a solicitat suportul și mi-au fost semnalate inadvertențe în activitatea serviciului, am asigurat tot sprijinul pentru ca ancheta să se poată desfășura eficient, iar cei responsabili să fie sancționați conform legii. Apreciez eforturile celor de la Direcția Generală Anticorupție pentru a identifica neregulile din cadrul acestui serviciu. Prioritatea mea în acest moment este să asigurăm funcționalitatea serviciului în cât mai bune condiții posibil. Cetățenii trebuie deserviți în continuare și atenția mea se îndreaptă spre a rezolva prompt această situație” a transmis reprezentantul Guvernului în Bihor.
Potrivit comunicatului Prefecturii, Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculări Bihor este o structură a Ministerului de Afaceri Interne, cu dublă subordonare. Astfel, Direcția Generală Permise și Înmatriculări organizează și controlează metodologic activitatea, elaborează normele și procedurile de lucru, gestionează activitatea de pregătire a resurselor umane și răspunde de punerea în aplicare a reglementărilor legale în domeniul permiselor și înmatriculărilor. La rândul său, Instituția Prefectului organizează activitatea curentă, asigurând elementele de logistică, precum spațiul de funcționare, dotările și programul de lucru.
„Orice detalii legate de desfășurarea anchetei pot fi furnizate exclusiv de către organele competente, respectiv DNA Oradea”, mai arată sursa citată.
Contactat de Jurnal bihorean și Bihon, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale Anticorupție ne-a îndreptat spre DNA. La rândul său, Biroul de Presă al DNA s-a limitat să precizeze că nu are, momentan, informații pe care să le facă publice referitor la această acțiune.
Citește și:
Percheziții la Serviciul Înmatriculări și Permise Auto din Oradea
Trimite articolul
XInadvertente…. Hai sa-i spunem mita… pe intelesul tuturor