Administrația prezidențială a anunțat marți că șeful statului a promulgat decretul de promulgare a Legii pentru completarea unui articol din Legea privind cazierul judiciar,.potrivit Hotnews.
Legea prin care se introduce posibilitatea de eliberare a cazierului judiciar şi în format electronic a fost adoptată de Camera Deputaţilor în luna decembrie. Actul normativ prevede ca şi eliberarea actului, nu doar depunerea cererii de eliberare, să fie făcută în format electronic: „La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma consemnării opţiunii în cererea-tip, certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice. (…) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării, sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar”.
Prin urmare, românii vor aștepta încă 6 luni până la implementarea sistemului.
Certificatul de cazier judiciar este documentul care atestă situația judiciară a unei persoane fizice sau juridice, în baza unei cereri. Certificatul de cazier judiciar se eliberează acum la ghișeu, la secțiile de poliție, în termen de cel mult 3 zile de la data solicitării și este valabil 6 luni de la data eliberării.
Sursa: Tion.ro
Trimite articolul
XCiobanilor mioritici, în sfarșit.. Welcome to Japan!