Ministerul Educației Naționale și Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului pentru Afaceri Europene, au semnat protocolul de colaborare pentru organizarea și desfășurarea acestui concurs.
Competiția se va desfășura între 27 septembrie – 1 noiembrie 2017, scopul fiind stabilirea logo-ului oficial al Președinției Consiliului Uniunii Europene, pe care România și-o va asuma timp de șase luni, începând cu 1 ianuarie anul viitor.
Singurii care pot participa la concurs sunt elevii din ciclul liceal și studenții pentru programul de studii de licență. Logo-ul va consta într-un simbol, siglă formată dintr-un ansamblu de semne grafice format dintr-un set de caractere cu rol descriptiv, care să reflecte istoria, cultura, tradițiile, creativitatea, unicitatea și apartenența României la valorile europene.
Un juriu specializat va evalua propunerile de logo, selectându-se în primă fază 19 lucrări. Ulterior, cele 19 lucrări vor fi publicate pe o pagină de Facebook ce urmează să fie creată special de către Ministerul Educației Naționale, unde vor primi „voturi” din partea publicului.
Pe baza punctajului cumulat obținut, vor fi premiate locul al III-lea – 1.500 euro și o vizită la Bruxelles; locul al II-lea – 2.000 euro și o vizită la Bruxelles și locul întâi – 3.000 euro și o vizită la Bruxelles.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat că „mizăm pe ambiția, abilitățile și entuziasmul tinerei generații.Protocolul semnat cu Ministerul Educației Naționale ne-a permis să stabilim cadrul prin care le oferim elevilor și studenților posibilitatea de a ne transmite, în mod simbolic, speranțele pe care le au pentru destinul european al României. Un logo creativ, lizibil și relevant, realizat de tineri bine pregătiți, va fi un vector de forță al campaniei de promovare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, mandat ce reprezintă un proiect de importanță majoră pentru întreaga societate românească“
Citiți principiile noastre de moderare aici!