După norul de praf saharian, pe cât se poate de real, care a afectat România, a început panica legată de un posibil nor toxic, format din monoxid de carbon și alți compuși chimici, care ar veni din Ucraina spre țările vecine, potrivit Tion.ro.
Reprezentanții Agenției Naționale pentru Protecția Mediului atrag însă atenția că în perioada următoare, deasupra României, concentrațiile de monoxid de carbon se vor încadra în limitele normale.
„Ca urmare a vehiculării în media a informațiilor privind posibila apariție și deplasare, către teritoriul țării noastre, a unui nor de monoxid de carbon și alți compuși chimici rezultați ca urmare a războiului din Ucraina, precizăm următoarele:
- Conform prognozei și a informațiilor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie, datele furnizate de CAMS (Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus) arată că, în cursul următoarelor zile, deasupra României, concentrațiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate.
- În perioada 18 – 21 martie, în jumătatea de est a României, circulația aerului se va face din sector nordic și nord-estic, vântul se va intensifica pe parcursul zilei de sâmbătă (19 martie), când rafalele se vor situa, în general, între 45-55 km/h. În restul teritoriului, vântul va sufla predominant din sector estic și va fi în general slab”, spun cei de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Mai multe date privind aceste informații pot fi consultate pe site-ul Serviciului de Monitorizare a Atmosferei Copernicus (CAMS).
În plus, conform datelor furnizate de Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului, valorile concentrațiilor de monoxid de carbon sunt scăzute (sub 1 mg/mc), situându-se în intervalele normale pentru această perioadă a anului. Pentru monoxidul de carbon este reglementată o valoare maximă zilnică, a mediilor pe 8 ore, de 10 mg/mc.
Fizicianul Silviu Gurlui, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, transmite și el că deși norii toxici rezultați în incendiile din Ucraina ridică semne de întrebare și neliniște, nu există motive de îngrijorare pentru România.
Trimite articolul
XParca centralele de apartament poluau masiv planeta …
-
Alta tampenie. Centralele de apartament, in special cele cu condensare, polueaza mult mai putin ca si sisteme de incalzire centralizata, care, oi proportie de 50% incalzesc direct mediul inconjurator (pierderi). Deci, in sistemele centralizate trebuie sa arzi volume de gaz de doua ori mai mari pentru aceeasi cantitate de energie, primita in apartamente.
Presupusul…..adică o știre de rahat.
Monoxidul de carbon este un gaz mai usor ca aerul si se disperseaza extrem de usor in aer liber. “Nor de monoxid de carbon” este o tampenie lansata de jurnalisti care au tecut pe la orele de chimie din liceu “fara sa se ude” cu materia respectiva.