El a fost întrebat dacă PSD mai susţine candidaturile viitoare a primarilor din Crevedia şi Caracal, în condiţiile în care primarul din Crevedia, Florin Petre, a fost exclus din partid, iar primarul din Caracal, Ion Doldurea, a fost suspendat. Deciziile au fost luate de Consiliul Politic Naţional al PSD, reunit la Palatul Parlamentului.
“Nu prea văd cum, dar o să vă anunţăm. Deciziile în ceea ce priveşte candidaturile primarilor reşedinţă de judeţ şi a preşedinţilor de condiţii judeţene sunt conform statutului o decizie luată de către Consiliul Politic Naţional. Deciziile de candidatului la primărie sunt luate de către preşedinţii de organizaţii judeţene. Ce pot să vă spun cu certitudine – că am vorbit cu ambii preşedinţi unde au activat până acum din interiorul Partidului Social Democrat, atât la Dâmboviţa cât şi la Olt. N-am văzut niciun preşedinte care ar mai dori să susţină candidatura lor”, a declarat Ciolacu la finalul şedinţei conducerii PSD.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XCu o floare nu se face primăvară. Iar la PSD ( și nu numai) iarna continuă să fie lungă. Foarte lungă.
si ce daca nu mai sunt sustinuti?
functia ramane leafa merge asa ca……………..
nu stiam cae o moda noua sa porti costum cu cravata dar cu camasa desfacuta la guler. Interesant
-
De parca asta este problema cea mai stringenta. Interesant ce probleme te framanta pe tine. Din partea mea poate sa umble in chiloti si cu cravata daca isi face datoria cum trebuie
-
Sunt convins ca tie chiar ti-ar placea sa il vezi in chiloti.
-
Pai, numa’ in RSR, si in urma unei mari catastrofe, sunt exclusi, dati afara din partid, jigodiile!
Clasa politica plina de hoti si nemernici
imi ”place” tinuta dlui Ciolacu.
Asa o fi moda pe la Buzău? Ce sa spun e demna de invidiat Bravo!