Traian Ogâgău, primarul orașului Sângeorz-Băi, singura stațiune balneoclimaterică din județul Bistrița-Năsăud, încearcă să stimuleze dezvoltarea turismului și să atragă cât mai mulți vizitatori în orașul de la poalele Munților Rodnei.
El a lansat un concurs pentru dulgherii din zonă, pentru a amenaja 10 foișoare care vor fi amplasate pe Valea Cormaia, până pe 23 august, când vor și sărbătorite zilele orașului. Pentru efortul lor, primarul este dispus să îi premieze pe concurenți cu o sumă de 500 de euro, din buzunarul propriu.
„Am lăsat provocarea echipelor voluntare de dulgheri, ca până luna viitoare pe 23 august, când sărbătorim Zilele Orașului, să realizeze 10 foișoare pe Valea Cormăii care să exprime arhitectura noastră zonală, de aici. Le punem la dispoziție tot ceea ce trebuie: lemnul, cuiele, toate materialele de care au nevoie pentru realizarea acestui proiect. Deja o prima familie, familie Arman, s-au înscris în competiție și s-au apucat de treabă și le mulțumesc pe această cale. Cred că și ceilalți care s-au arătat interesați, pentru că mai sunt încă vreo șase – șapte, o să se apuce și ei de treabă în scurt timp. Primarul personal îi va premia pe cei care vor realiza cel mai frumos foișor, acesta urmând să fie stabilit în urma unei evaluări a unei comisii care va merge la fața locului și va analiza fiecare foișor”, primarul orașului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!