Vasile Ionuț Murariu, un bărbat de 35 de ani, din localitatea Zamostea, județul Suceava, proaspăt eliberat din penitenciar, a ajuns în arestul Poliției la nici 24 de ore după ce a fost pus în libertate.
El a executat o sentință de șase ani și nouă luni pentru vătămare corporală.
După ce a sărbătorit eliberarea din penitenciar, bărbatul s-a urcat băut la volan, fără a avea permis de conducere.
A încercat să fugă
Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Suceava, polițiștii au fost sesizați că pe raza localității Zamostea se plimba un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. Două echipaje de poliție s-au deplasat în zonă și, pe terasa unui bar, au observat doi bărbați care consumau băuturi alcoolice. La un moment dat, bărbatul în vârstă de 35 de ani, abia eliberat din penitenciar, s-a urcat la volan și a pornit la drum. Polițiștii au pornit în urmărirea lui, l-au oprit în trafic, însă bărbatul a încercat să fugă, fiind prins într-o grădină din apropiere.
Polițiștii au constatat că șoferul, Vasile Ionuț Murariu, nu are permis de conducere. Acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, dar și prelevarea de probe biologice, motiv pentru care și-a petrecut următoarele 24 de ore în arestul Poliției.
Control judiciar
Pe numele său a fost deschis un nou dosar penal pentru conducere unei maşini fără permis de conducere și pentru că a refuzat prelevarea mostrelor biologice.
Vasile Ionuț Murariu va fi cercetat penal în următoarele 60 de zile sub control judiciar, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți stabilind că acesta nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!