Servicii comunitare la domiciliu, acordarea hranei, centre de zi pentru asistență și recuperare și servicii sociale de asistență comunitară sunt programele prelungite de Guvern până la dala de 30 iunie 2027,
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Scopul programelor este de a aduce îmbunătățiri semnificative în viața oamenilor în vârstă.
„Guvernul prelungește perioada de derulare a patru programe de interes național pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, crește numărul de unități de îngrijire la domiciliu care pot fi înființate în cadrul acestui program, precum și cuantumul zilnic al finanțărilor. Astfel, se prelungește de la 30 noiembrie 2024 până la 30 iunie 2027 perioada în care pot fi derulate patru programe de interes național pentru dezvoltarea de servicii sociale integrate destinate persoanelor vârstnice, după cum urmează: servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente, servicii de acordare a hranei pentru persoanele vârstnice, centre de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice, servicii sociale de asistență comunitară pentru persoanele vârstnice. Mai exact, aceste programe se pot derula pe o perioadă de 2 ani de la data încheierii programelor de finanțare, dar nu mai târziu de data comunicată anterior, 30 iunie 2027. De asemenea, crește numărul de unități de îngrijire la domiciliu care pot fi înființate în cadrul programului, de la 30 la 41, și a numărului de servicii de distribuire a hranei, de la 30 la 50“, a declarat Constantin, la briefingul de presă de la finalul ședinței de Guvern.
O altă modificare constă în majorarea cuantumului finanțării unității de îngrijire la domiciliu, de la 27 de lei pe oră la 32 de lei pe oră, justificat de modificarea standardelor de cost pentru serviciile sociale.
Tot în beneficiul persoanelor vârstnice s-a stabilit ca persoanele care beneficiază de tichete sociale, acum se acordă suma de 250 de lei o dată la două luni, să poată beneficia și de servicii de hrană prin programul care are în vedere acest fapt.
„Prin aceste programe, aprobate inițial în 2022, a fost estimată înființarea unui număr de 100 de servicii sociale fără cazare pentru persoanele vârstnice, printre care un număr de aproximativ 5.400 de oameni urmau să beneficieze de servicii comunitare la domiciliu, de acordare a hranei, de îngrijire personală, de recuperare și reabilitare funcțională ori de consiliere socială și psihologică“, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
SURSA: www.bihon.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!