S-au înregistrat 222 de voturi „pentru” şi 40 „contra”. Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de for decizional şi astfel legea merge la promulgare.
La dezbaterea propunerii legislative, deputaţii AUR au protestat faţă de acest proiect cu pancarte înscrise cu mesaje precum „Ajutăm familia, nu furăm copiii”, „Opriţi jaful naţional”. Partidul AUR a susţinut că proiectul de lege ar promova măsuri similare celor din ţările nordice, acolo unde autorităţile pot lua un copil din sânul familiei.
PSD a transmis, miercuri, referitor la proiectul de lege privind prevenirea separării copilului de familie împotriva căruia AUR a protestat, că acest partid a votat în unanimitate iniţiativa legislativă şi a publicat în acest sens avizul favorabil la proiect al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi al cărei preşedinte este deputatul AUR Dan Tanasă.
Legea prevenirii separării copilului de familie a fost inițiată de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, condus de Gabriela Firea.
„Nimeni nu va lua copiii românilor și nici nu-i va înscrie în baze de date pentru a-i scoate din țară! M-am implicat direct, ca ministru al Familiei, pentru rezolvarea unor cazuri în care copiii români au fost luați de mulți ani din familii aflate în diaspora. Locul copiilor este în familia lor. Lupta continuă pentru multe asemenea cazuri, abuzurile trebuie să înceteze și copiii să se întoarcă în familii. NU cred că își poate închipui cineva că tocmai eu, mamă a trei copii și familistă convinsă, mi-aș dori înființarea în România a unor instituții care să separe copiii de familiile lor! Cum putem fi acuzați că vrem să luăm copiii din familii, când noi ne luptăm să reunim familiile despărțite!? Este doar o manipulare care aduce haos în societatea noastră, iar românii nu pot fi mințiți și speriați așa! Am avut toată deschiderea față de parlamentarii cu adevărat interesați de soarta copiilor români. Am stat la masă cu toți politicienii și membrii societății civile pentru a face această lege mai bună”, a spus ministrul Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.
Ce prevede legea
Proiectul vizează crearea cadrului legal pentru organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie, prin promovarea principiului interesului superior al copilului şi a respectării drepturilor copilului, promovarea bunăstării sociale, spirituale şi morale, a sănătăţii fizice şi mentale, pentru copilul expus riscului de separare de familie, promovarea, cu prioritate, a valorilor familiale, a menţinerii în familie a copilului expus riscului de separare şi integrarea lui în comunitate, participarea copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, şi a familiei la deciziile care îl privesc.
Inițiativa legislativă prevede că un copil este considerat în risc de separare de familie dacă familia care se ocupă cu creşterea şi îngrijirea lui se confruntă cu o situaţie economică şi condiţii de locuit precare existente în mediul său familial şi/sau în comunitate, respectiv situaţie de risc de sărăcie monetară sau sărăcie extremă; starea de sănătate precară a unuia sau a mai multor membri ai familiei, inclusiv dizabilitatea acestora; mediul abuziv, violent existent în familie şi comportamentele la risc care pot afecta negativ relaţiile dintre adulţi, copii şi dintre adulţi şi copii.
De asemenea, chiar dacă familia care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului nu se confruntă cu niciuna dintre aceste situaţii, el va fi considerat a fi în risc de separare în cazul comportamentului delincvent, părăsirii repetate a domiciliului, consumului de alcool şi de droguri, tentativei de suicid şi abandon şcolar.
„Pentru prevenirea separării copilului de familie, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a sprijini familia care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil care poate fi în risc de separare, dacă familia, în funcţie de situaţia economică şi condiţiile de locuit ale acesteia, trăieşte în sărăcie extremă; are venituri reduse şi nu primeşte beneficii de asistenţă socială; are părintele unic susţinător sau ambii părinţi fără ocupaţie sau în şomaj; ocupă fără drept anumite spaţii de locuit, inclusiv spaţii construite ilegal sau locuinţe improvizate ori spaţii care nu sunt destinate locuirii; nu dispune de spaţiu locuibil suficient raportat la numărul de persoane, respectiv locuinţa este supraaglomerată; locuieşte în spaţii improprii sau întâmpină probleme privind siguranţa şi igiena locuinţei”, prevede proiectul.
Întregul proiect de lege îl găsiți AICI.
Deputaţii au eliminat din proiectul iniţial prevederea potrivit căruia serviciul public de asistenţă socială avea obligaţia de a sprijini familia care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil care poate fi în risc de separare, dacă familia are unul sau mai mulţi membri care nu sunt înscrişi pe lista unui medic de familie sau sunt nevaccinaţi cu schema din programul Naţional de Imunizări, are situaţie socială şi mediul nepotrivit creşterii şi educării copilului, care exercită influenţe negative asupra copilului, precum şi nivelul de educaţie scăzut al membrilor familiei.
Proiectul mai prevede înfiinţarea Observatorului Naţional al Copilului, care este un modul din cadrul unui sistem informatic dezvoltat şi administrat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
Trimite articolul
XCe face statul cu copii care stau si cersesc la intrare in supermarket ?
-
Ii trimite sa se inscrie in AUR