Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) i-a luat la ochi pe furnizorii de curent după ce numărul reclamațiilor a crescut simțitor. Așadar, în acest context ANPC a anunțat că a demarat deja o serie de acţiuni de control în întreaga ţară.
Controalele comisarilor ANPC se derulează la furnizorii de energie electrică şi verifică modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în ceea ce priveşte calcularea facturilor emise de aceştia către consumatorul-persoană fizică, în ultima perioadă.
„Menţionăm că, pentru a putea stabili dacă reclamaţiile sunt fondate sau nu, comisarii ANPC analizează cu mare atenţie toate documentele necesare, în fiecare caz în parte. De aceea, reamintim consumatorilor că procedura pe care îi rugăm să o urmeze, atunci când au o nemulţumire legată de modul în care a fost realizată factura de consum, presupune să ia, mai întâi, legătura cu operatorul economic care furnizează acest serviciu, iar dacă acest dialog sau informaţiile primite nu sunt satisfăcătoare, pentru consumator, acesta să completeze formularul de sesizare de pe site-ul instituţiei, www.anpc.ro, arată instituţia, într-un comunicat. Sunt invitaţi să completeze formularul de sesizare şi consumatorii care au aviz de deconectare şi se consideră nedreptăţiţi”, se arată în comunicatul ANPC citat de Mediafax.
Citiți principiile noastre de moderare aici!