Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a unuia dintre inculpați și luarea măsurii controlului judiciar față de ceilalți doi.
Potrivit procurorilor, în cursul anului 2019, unul dintre inculpați și-a traficat fiica minoră, în vârstă de 15 ani, prin transportarea acesteia la domiciliul altui inculpat în vederea exploatării. În schimbul fetei, tatăl a primit o suma de bani.
Fapta a fost săvârșită prin constrângere, inducere în eroare și abuzând de poziția sa de autoritate asupra adolescentei și de situația vădit vulnerabilă a acesteia datorată nivelului de educație, dezvoltare fizică și psihică și situației de dependență în care se afla, mai anunță procurorii.
Victima a fost agresată în mod repetat și a fost ținută în captivitate timp de doi ani.
„Ceilalți doi inculpați au lovit-o, au lipsit-o de libertate și au exploatat-o sexual și prin obligarea la muncă pe minoră în perioada 2019-2021, interval de timp în care victima a fost ținută în stare de aservire și lipsire de libertate prin folosirea violenței fizice și psihice, profitând de vulnerabilitatea acesteia. În toată această perioadă, cei doi inculpați au beneficiat de sprijinul inculpatului care și-a traficat copilul”, anunță DIICOT.
Anchetatorii au făcut trei percheziții și au descoperit mai multe probe.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XTaiat organul sexual si o mana, ca sa vada si ei ce inseamna durere, iar tatal pus la munca silnica…..gunoaie si rebuturi.
E ultra-hiper revoltător faptul că astfel de neoameni, nenorociți și imbecili, nu sunt depistați la timp și eliminați din viața socială, ajungând să mai aducă pe lume copii, cărora le distrug copilăria și le marchează într-un mod negativ, întreaga viață.
Iohanis, tu ca si presedinte al unei tari, dand legi, te poti uita in ochii acelui copil si sa spui ca e de ajuns legile care sunt pentru ceea ce a patit… da nu se gaseste nimeni in tara asta sa-i violeze pe nenorocitii astia cu legile lor de cacat… Trist maxim, nu exista lucru mai trist intr-o tara, decat sa faci rau unui copil.
-
Ești pe lângă….
Probabil vor iesi subiecte de acest gen in sat chesant unde copii spun ca este o școala unde sunt angajati oameni necăsătoriți si totusi sunt ținuți ca sclavi ai școlii private e chiar in comuna zabrani.e ceva mizerabil sa ai angajati cu un suflet negru si bolnăvicios in școlarizare unor copii fără tata e mizerabil si totusi copii se transforma in femeiuste învățate cu tot felul mișcări ale mâinilor.
Nu vreau sa mai trimit copilul meu la acest centru mizerabil care isi bate joc de munca mea si respectul pentru uni dintre copii.Nu ii trimitem doar pentru ca suntem săraci
Asta se întâmpla chiar acum in zabrani.
-
In Zăbrani centrul este al pocăiților,de aceea nu are nimeni curaj sa ia atitudine
-
Care pocaiti ? apartine si sunt platiti cota/parte de Primarie.
-
Printr-un sistem de Justitie excrecabil s-a reusit dezvoltarea acestor specii umanoide , cu doctorate false, cu posturi cumparare pe bani, cu gardienii care tolereaza drogurile si telefoanele in penitenciar, cu smecherii avocatesti si judecatori corupti
D-zeule mare !!! nu mi vine sa cred ca in acest mileniu intr o tara din europa mai exista asemenea animale 😪 nu inteleg de ce doar asupra unui dintre brute sa luat masura arestarii ??????? adica cum asupra celorlalti doi sa luat doar masura controlului judiciar ????? asemenea cretini nu merita sa mai vada lumina zilei , nu ajunge ca sarmana fata e cum e , iar animalele astea au mai si profitat de ea in ultimul hal … astia merita omorati cu pietre
Dar cine is aia care dau bani pentru a face sex cu astfel de minore batute si sechestrate?
Nu se sesizeaza nimeni ?
Impuscati criminalii !! Din pacate criminalii sunt aparati ca la Caracal de politicieni sau mai auziti ceva de acel caz ???
Uuuuuuu jos pendofiliiiiiii evacuareaaaas