Primele estimări ale rezultatului primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale au fost așteptate cu sufletul la gură de partidele politice și de candidații acestora, toată lumea dorind să vadă dacă se adeveresc rezultatele sondajelor realizate în timpul campaniei electorale. Exit poll-ul realizat la ieșirea de la urne ne arată că așa cum se aștepta, Marcel Ciolacu câștigă primul tur de scrutin, totalizând 25% din totalul voturilor exprimate. Pe locul al doilea, dar nefiind sigură de rezultate, se află, surprinzător, Elena Lasconi cu 18%. Trebuie spus însă, că aceste rezultate sunt cele de la ora 19, procentele vor suferi modificări, rămâne de văzut cât de mari, deoarece între orele 19 și 21 s-a votat masiv în toată țara, dar mai ales la București. Un alt factor important de care trebuie ținut seama este că în acest exit poll nu este inclusă diaspora, care poate schimba clasamentul. Pe locul 3, poate cea mai mare surpriză, este Călin Georgescu, care a reușit să câștige încrederea a 16% dintre români. Urmează, la diferențe foarte mici, George Simion, cu 15% și Nicolae Ciucă cu puțin peste 14%. O altă mare surpriză este clasarea în subsol a lui Mircea Geoană, care nu a reușit să adune mai mult de 6% din voturile legal exprimate. Doar după numărarea legală a voturilor vom afla cine îl va înfrunta pe Marcel Ciolacu în turul 2, deoarece aproape toți cei care își doresc acest lucru se află în marja de eroare a acestor estimări.
Trimite articolul
Xbravo aradenilor a-ti ales un ruzznac ca sa va reprezinte!!! mi se face scarba de voi!!!