„Cetăţenii nepalezi se bucură, la locul de muncă din România, de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi angajaţii români. Suntem bucuroşi să auzim că aţi demarat demersurile pentru înfiinţarea unei ambasade la Bucureşti, mai cu seamă că marcăm, anul acesta, 55 de ani de cooperare diplomatică bilaterală între ţările noastre”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
La rândul său, ministrul nepalez a arătat că ţara sa este printre cele mai paşnice din lume şi a precizat că este recunoscător pentru modul călduros în care românii au ajutat concetăţenii săi încadraţi pe piaţa muncii să se integreze într-un spaţiu cultural diferit.
„Nepalul este printre cele mai paşnice ţări din întreaga lume. Am decis că este cel mai potrivit moment să venim în România şi să mulţumim pentru felul în care sunt primiţi cetăţenii noştri. Ne bucură că putem să aducem aici competenţele profesionale pe care le au lucrătorii nepalezi”, a declarat Sharat Singh Bhandari, ministrul Muncii şi Securităţii Sociale din Nepal.
Discuţiile au vizat întărirea cooperării pe piaţa muncii, armonizarea cadrului legislativ şi consolidarea dialogului bilateral dintre România şi Nepal, atât în beneficiul mediului economic din România, cât şi al cetăţenilor nepalezi care lucrează în ţara noastră.
La finalul întâlnirii, partea română şi cea nepaleză au semnat Memorandumul privind cooperarea în domeniile muncii şi protecţiei sociale.
Potrivit datelor de la Inspecţia Muncii, la data de 13 septembrie 2023 se înregistrau 20.892 de salariaţi din Nepal activi în România, cu 21.668 de contracte individuale de muncă. Nepal este ţara non-UE care are cei mai mulţi cetăţeni încadraţi pe piaţa muncii din România, după Sri Lanka, Turcia, India şi Ucraina.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!